Cum va funcționa urna specială la europarlamentare?


Cererile alegătorilor netransportabili din motive de boală sau invaliditate prin care se solicită deplasarea urnei speciale se depun cel mai târziu în preziua alegerilor – potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central publicată vineri. Potrivit deciziei privind unele măsuri pentru exerci­tarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, cererile scrise formulate de alegătorii netransportabili din motive de boală sau invali­ditate, însoţite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, prin care se solicită deplasarea urnei spe­ciale, se depun cel mai târziu în preziua alegerilor. Conform BEC, cererea de votare prin intermediul urnei speciale, formulată de alegător, trebuie datată şi semnată olograf şi va cuprinde numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate valabil, precum şi adresa la care se află.
Birourile electorale ale secţiilor de votare vor asigura, între 18,00 şi 20,00 ale zilei de 25 mai, prezenţa la sediul secţiei de votare, pentru a putea primi cererile de deplasare a urnei speciale. „Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare solicită operatorului de calculator să preînregistreze în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri de votare cu urna specială, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei care se deplasează cu urna specială, pe baza semnăturilor în extrasul din lista electorală suplimentară”, se arată în decizia BEC. De asemenea, înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secţiei de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secţia de votare potrivit legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective şi-au mai exercitat dreptul de vot în aceeaşi zi. O echipă formată din doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare, însoţită de pază, se va deplasa numai la adresele unde s-a solicitat urna specială.
Potrivit legii 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale pot vota şi ele prin intermediul urnei speciale.