Cum stăm cu calitatea aerului în Vâlcea?


Recent, reprezentanții Agenției Județene pentru Protecția Mediului Vâlcea au finalizat Raportul preliminar privind calitatea aerului înconjurător pentru anul 2018 în județul Vâlcea. Potrivit datelor furnizate de către directorul instituției, Alin Voicescu, rezultă că, la nivel de județ, nu s-au depășit valorile limită și/sau ținta pentru protecția sănătății umane, reglementate prin Legea nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, la nici unul dintre indicatorii monitorizați.
Calitatea aerului este monitorizată prin cele două stații VL1 – stație de fond urban, amplasată la Grădina Zoologică și VL2 – stație industrială, amplasată pe platforma chimică.
Deși au fost înregistrate depășiri la indicatorii de ozon și pulberi în suspensie, acestea se încadrează în numărul de depășiri admise conform legislației în vigoare, Legea nr. 104/2011. Conform declarației directorului Alin Voicescu, de aceste depășiri sunt răspunzătoare emisiile provenite de pe platforma chimică, de la centralele termoelectrice care utilizează combustibil solid, șantierele de construcții, traficul rutier etc.
Situația calității aerului se află postată zilnic pe site-ul agenției apmvl.anpm.ro, în buletinele de informare a publicului și pe site-ul calitateaer.ro.