Cum se mai încarcă bugetul CJ… trei noi posturi finanțate la Mânăstirea Surpatele și Parohia din Malaia


Autoritățile județene au fost de acord cu finanțarea din bugetul Consiliului Județean a trei noi posturi de personal neclerical (cultul ortodox), deși, inițial, solicitarea fețelor bisericești prevedea cinci posturi de plătit din veniturile județului. Mai precis, Stareța Mânăstirii Surpatele, comuna Frâncești, a solicitat finanțarea a patru posturi de personal neclerical din veniturile proprii ale CJ Vâlcea, întrucât resursele financiare ale lăcașului de cult sunt foarte reduse. Ca urmare a restricțiilor financiare de anul acesta, propunerea consilierilor județeni a vizat aprobarea doar a două posturi de personal neclerical. Ca urmare a solicitării venită din partea Parohiei „Cuvioasa Paraschiva și dreptul Iosif”, comuna Malaia, a fost suplimentat și-n acest caz numărul de personal cu un post.