Cu lemnele la drum, fără acte de proveniență


Jandarmii vâlceni, aflați în misiune în zona localității Horezu, punctul Romani, pe un drum forestier, au observat două autocamionete și un atelaj care transportau material lemnos din specia fag, stejar și salcâm. Jandarmii au oprit bărbații și au constatat că aceștia transportau lemne fără acte de proveniență. Prejudiciul creat, în speţă cantitatea de 7,6 m.c. masă lemnoasă din speciile stejar, fag şi salcâm a fost recuperat în totalitate şi predat reprezentanţilor organelor silvice, iar bărbații au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 2.800 lei conform legii 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.