Cu finanțare prin GAL „Țara Oltului”, Ion Nicolae vrea dispensar modern și dotat cu aparatură medicală


Cum banii de la Guvern vin cu țârâita, autoritățile locale din Câineni și-au propus să realizeze investiții cu fonduri obținute prin GAL „Țara Oltului”. În planul edilului Ion Nicolae se află modernizarea dispensarului medical din zonă și dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă. Investiția s-ar ridica la 500.000 euro. Tot prin Grupul de Acțiune Locală „Țara Oltului”, în care comuna Câineni s-a asociat cu alte localități din Sibiu, s-ar putea obține fonduri și pentru asfaltarea unor porțiuni din drumurile comunale. Pe lista de investiții de anul acesta se află și modernizarea căminului cultural din Greblești, lucrare ce se ridică la 10 miliarde lei vechi. Și-n acest caz, autoritățile locale speră să primească sprijinul Consiliului Județean. Amintim faptul că, în 2011, a fost inaugurat Căminul cultural din Câinenii Mari, acesta dispunând de sală de mese modernă, toaletă în interiorul clădirii etc.