Cu bani europeni, 22 de străzi din Olăneşti se modernizează


Staţiunea Băile Olăneşti s-a transformat, de ceva vreme, într-un adevărat şantier, pentru că firmele Strabag şi Cazicom lucrează intens la reabilitarea infrastructurii rutiere. În această perioadă sunt introduse reţelele publice de apă şi canalizare, după care vor fi modernizate, în total, 22 de străzi, pe o lungime de 8,6 kilometri. Tot prin acest proiect cu finanţare europeană, în valoare de 5 milioane de euro, se modernizează şi parcurile de lângă străzile „Băilor” şi „1 Decembrie”. „În momentul de faţă, se execută lucrări pe arterele 1 Decembrie, Salcâmilor, Epureşti, Livadia, Băilor. Mai avem încă un proiect în derulare, prin Apavil Vâlcea, care se referă la extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, în Băile Olăneşti, Olăneşti-sat şi în Cheia. De asemenea, pe Strada Vâlcele s-au realizat, cu fonduri accesate pe Ordonanţa 28, ziduri de sprijin şi rigole şi s-a turnat un strat de asfalt”, a declarat primarul Sorin Vasilache.