CSM Râmnicu Vâlcea – Metalul Reşiţa: Meciul orgoliilor din Liga a II-a se joacă sâmbătă în Zăvoi


• Cătălin Rufă revine în faţa publicului vâlcean, de această dată ca adversar


După rocada de acum câteva luni, când Dan Niţu şi Cătălin Rufă au făcut schimb de cluburi, mutare în urma căreia senatorul liberal a ajuns patronul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, iar omul de afaceri bucureştean al FC Damila Măciuca, „transformată” imediat în Metalul şi transferată la Reşiţa, iată că, în cadrul etapei a VII-a din Seria Vest a ligii secunde de fotbal, cele două formaţii se vor afla din nou faţă în faţă. Meciul se va disputa sâmbătă, pe Stadionul din Parcul Zăvoi, cu începere de la ora 11.00. Iubitorii fotbalului care doresc să vizioneze această partidă sunt nevoiţi să meargă la stadion pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi etapele trecute, nici o televiziune nu şi-a manifestat interesul pentru a transmite întâlnirea, una ce se anunţă deja a marilor orgolii.

Orgolii pentru că, sezonul trecut, pe când marea majoritate a fotbaliştilor din actualul lot al CS Municipal făceau parte din componenţa FC Damila Măciuca, jucătorii de la CSM (cei mai mulţi evoluează acum pentru Metalul) au reuşit să se impună în ambele meciuri directe din campionat, răpind astfel şansa unei promovări istorice pentru Damila Măciuca şi fotbalul vâlcean în Liga I. S-a scris mult la vremea respectivă, discuţiile au devenit parcă interminabile, iar în cele din urmă, aşa cum se cunoaşte, pentru că a declarat în dese rânduri că „nu doreşte să stea în calea progresului fotbalului vâlcean”, Cătălin Rufă i-a propus senatorului Niţu acel schimb inedit de echipe ce a adus pacea în fotbalul din judeţul nostru, dar cu un cost destul de mare: pierderea unei divizionare secunde.


Derby pentru locul trei


Totuşi, chiar dacă rivalităţile dintre fotbaliştii şi conducătorii celor două cluburi nu ar trebui să fie la fel de ridicate precum cele existente în sezonul trecut, reîntâlnirea dintre echipele patronate de Niţu şi Rufă are din nou o miză importantă. Înaintea etapei a VII-a, Metalul Reşiţa se alfă pe locul al treilea în clasamentul Seriei Vest, cu 10 puncte acumulate, pe când CSM Râmnicu Vâlcea ocupă poziţia a patra, cu un punct mai puţin decât gruparea din Valea Domanului. Astfel, în cazul unui succes, vâlcenii au ca şi garantat accesul pe ultima treaptă a podiumului.


Niculescu: „Băieţii vor intra sâmbătă pe teren pregătiţi să câştige cele trei puncte”


Antrenorul principal de la CSM Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu, a declarat că meciul de sâmbătă cu Reşiţa este extrem de important pentru partea superioară a clasamentului, ambele echipe aflându-se în lupta pentru play-off. Acesta a trecut în revistă numele fotbaliştilor titulari de bază ce nu se vor putea afla pe teren din diverse motive, dar a precizat că are încredere în cei care le vor lua locul: „Cu siguranţă nu vom avea un meci uşor, venim după prima înfrângere în campionat, iar ambele echipe se luptă pentru calificarea în play-off. Din păcate, avem patru fotbalişti care nu se vor afla pe teren, din diverse motive. Bărbulescu, Matache şi Samson sunt suspendaţi pentru meciul cu Reşiţa, iar Melcea este accidentat de mai mult timp. Cred că băieţii au depăşit momentul greu după înfrângerea de la Roşiori, iar cei care vor intra sâmbătă pe teren vor face totul ca să câştigăm cele trei puncte. Îmi doresc ca această echipă să rămână neînvinsă pe teren propriu şi după meciul cu Reşiţa”, a încheiat antrenorul vâlcenilor.


Munteanu susţine că meciul cu Reşiţa nu este un derby: „Acum sunt două cluburi din judeţe diferite”


Directorul general al CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Lucian Munteanu, a declarat înaintea partidei de sâmbătă că, în opinia sa, meciul cu Reşiţa nu reprezintă un derby, cele două formaţii evoluând acum în judeţe diferite, rivalitatea accentuată dintre acestea nefiind justificată. Oficialul de la CSM a venit cu o veste bună, afirmând că Ionuţ Stoica, căpitanul grupării râmnicene (ieşit accidentat de pe teren în partida cu FC Universitatea Craiova disputată la Roşiorii de Vede – când i-a fost spartă arcada dreaptă), este recuperat şi va putea evolua în confruntarea dificilă de la finalul acestei săptămâni.

„Meciul cu Reşiţa nu este un derby şi nici un joc al marilor rivalităţi. Chiar dacă, în vară, cele două echipe au făcut rocada, acum sunt două cluburi din două judeţe diferite şi nu văd care ar fi miza unui eventual orgoliu exagerat. Nu ne interesează ceea ce a fost în trecut, importante sunt punctele puse în joc. Deşi am crescut în joc şi începem să omogenizăm relaţiile din teren, venim după o perioadă mai puţin fastă din punct de vedere al rezultatelor, cu două egaluri şi o înfrângere. Ne trebuie o victorie care să ne scoată din acest cerc vicios. Din păcate, portarul Florin Matache va lipsi, dar avem o soluţie bună pentru poartă. Deşi accidentat în meciul de la Roşiori, căpitanul Ionuţ Stoica este apt de joc şi, cu siguranţă, va fi un atu pentru echipa noastră. Trebuie să jucăm ofensiv pentru că avem şanse să câştigăm”, a subliniat Munteanu.


Rufă: „Sper să avem un meci de calitate şi să vină mulţi spectatori”


Într-o declaraţie oferită pentru o publicaţie naţională on-line, finanţatorul echipei din Reşiţa, Cătălin Rufă, afirmă că doreşte ca între CSM şi formaţia pe care o patronează să se dispute un meci frumos, de pe urma căruia publicul să aibă cel mai mult de câştigat. De asemenea, omul de afaceri bucureştean a mai precizat că îşi doreşte ca cele două echipe să meargă „braţ la braţ” în Liga I: „Sper ca sâmbătă să avem un meci de calitate, să vină mulţi spectatori, mă aştept la 5-6 mii de oameni pentru că jocul naşte un interes deosebit. Avem şansa a doua, CSM este favorită, joacă acasă, are un antrenor foarte bun, care nu a pierdut niciun joc pe teren propriu, asta spune multe. Cred că acum este presiune şi pe Niculescu şi jucătorii lui vor lupta pentru el, noi suntem în grafic. Mi-aş dori să promovăm amândouă în Liga I, Reşiţa şi Vâlcea, dar va fi greu”.


Cât costă un bilet la meciul dintre CSM şi Metalul?


Cei care vor să vizioneze partida de sâmbătă şi nu deţin un abonament, trebuie să scoată din buzunar sume diferite de bani, în funcţie de locul din care vor să vadă meciul. Astfel, cele mai accesibile tichete sunt cele de la Tribuna a II-a (8 lei) şi Tribuna I (10 lei), iar cele mai scumpe (20 lei), asigură un loc la Tribuna 0. Pentru pensionari şi copiii cu vârsta sub 14 ani, conducerea clubului asigură tichete la preţuri modice (1 leu) la Tribuna a II-a.


Programul etapei a VII-a

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 11.00

CSM Râmnicu Vâlcea – CS Metalul Reşiţa

UT Arad – Gloria Bistriţa

CS Mioveni – FC Universitatea Craiova

FC Bihor Oradea – ASA Târgu Mureş

FC Olt Slatina – Olimpia Satu Mare

Minerul Motru – CS Universitatea Craiova


Clasament


Nume echipă                M      V       E       Π       Gol.   P

1.Gloria Bistriţa             6        4        2        0        10-4  14p

2.FC U. Craiova            6        3        3        0        6-2    12p

3.Metalul Reşiţa            6        3        1        2        10-7  10p

4.CSM Rm. Vâlcea         6        2        3        1        7-5    9p

5.CS U. Craiova            6        2        3        1        6-5    9p

6.Olimpia Satu Mare       6        2        3        1        6-5    9p

7.ASA Târgu Mureş        5        2        2        1        4-3    8p

8.FC Olt Slatina            5        2        1        2        4-5    7p

9.FC Bihor Oradea          6        1        2        3        7-9    5p

10.CS Mioveni               6        1        2        3        4-8    5p

11.Minerul Motru           6        1        1        4        4-6    4p

12. UT Arad                 6        0        1        5        3-12  1p

*primele şase clasate se califică în play-off, iar ultimele şase în play-out