CSM începe play-off-ul de pe locul cinci Zece etape „de foc”


După ce au încheiat pe locul al treilea în clasamentul sezonului regulat, fotbaliştii de la CSM Râmnicu Râmnicu Vâlcea se pregătesc acum pentru meciurile din play-off. Chiar dacă în clasamentul întocmit pe baza rezultatelor înregistrate până acum între primele şase clasate, echipa jucătorilor vâlceni se află abia pe locul cinci, ei speră ca, la finalul celor zece etape, să îndeplinească obiectivul trasat de conducerea clubului şi să obţină promovarea în Liga I.
Aşa cum aţi aflat şi cu alte ocazii din paginile cotidianului nostru, în play-off, cele şase echipe calificate vor porni doar cu punctele acumulate, până acum, în meciurile directe. Ulterior, ele se vor duela, din nou, după clasicul sistem „fiecare cu fiecare”. Conform calendarului anunţat de FRF, play-off-ul va avea zece etape, din care două intermediare. Întrecerea va debuta vineri, 18 aprilie, şi se va încheia sâmbătă, 7 iunie. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor obţine promovarea în Liga I.

Clasament play-off (la finalul sezonului regulat)

Nume echipă        M    V    E    Π   Gol.    P
1.CS U. Craiova        10    5    2    3    13-10    17p
2.Gloria Bistriţa        10    4    4    2    11-9    16p
3.ASA Târgu Mureş    10    4    3    3    10-8    15p
4.Metalul Reşiţa        10    4    1    5    10-11    13p
5.CSM Rm. Vâlcea    10    3    3    4    9-11    12p
6.FC Olt Slatina        10    2    3    5    5-9    9p
*primele două poziţii asigură promovarea în Liga I

Programul complet al play-off-ului (Seria Vest)
Vineri, 18 aprilie, ora 17.00 (etapa I)
CS U. Craiova – FC Olt Slatina
Gloria Bistriţa – CSM Râmnicu Vâlcea
ASA Târgu Mureş – Metalul Reşiţa

Sâmbătă, 26 aprilie (etapa a II-a)
FC Olt Slatina – Metalul Reşiţa
CSM Rm. Vâlcea – ASA Târgu Mureş
CS U. Craiova – Gloria Bistriţa

Sâmbătă, 3 mai (etapa a III-a)
Gloria Bistriţa – FC Olt Slatina
ASA Târgu Mureş – CS U. Craiova
Metalul Reşiţa – CSM Râmnicu Vâlcea

Miercuri, 7 mai (etapa a IV-a)
FC Olt Slatina – CSM Râmnicu Vâlcea
CS U. Craiova – Metalul Reşiţa
Gloria Bistriţa – ASA Târgu Mureş

Sâmbătă, 10 mai (etapa a V-a)
ASA Târgu Mureş – FC Olt Slatina
Metalul Reşiţa – Gloria Bistriţa
CSM Râmnicu Vâlcea – CS U. Craiova

Sâmbătă, 17 mai (etapa a VI-a)
FC Olt Slatina – CS U. Craiova
CSM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistriţa
Metalul Reşiţa – ASA Târgu Mureş

Sâmbătă, 24 mai (etapa a VII-a)
Metalul Reşiţa – FC Olt Slatina
ASA Târgu Mureş – CSM Rm. Vâlcea
Gloria Bistriţa – CS U. Craiova

Miercuri, 28 mai (etapa a VIII-a)
FC Olt Slatina – Gloria Bistriţa
CS U. Craiova – ASA Târgu Mureş
CSM Râmnicu Vâlcea – Metalul Reşiţa

Sâmbătă, 31 mai (etapa a IX-a)
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Olt Slatina
Metalul Reşiţa – CS U. Craiova
ASA Târgu Mureş – Gloria Bistriţa

Sâmbătă, 7 iunie (etapa a X-a)
FC Olt Slatina – ASA Târgu Mureş
Gloria Bistriţa – Metalul Reşiţa
CS U. Craiova – CSM Râmnicu Vâlcea