CSM – FC Brașov 0-0! „Viperele” rămân în cursa pentru play-off


• totul se va decide sâmbăta viitoare, în ultima etapă, când municipalii vor juca la FCM Baia Mare
Astăzi, la prânz, pe stadionul din Parcul Zăvoi, CSM Râmnicu Vâlcea și FC Brașov s-au întâlnit într-un veritabil derby pentru calificarea în play-off-ul Seriei Vest din liga secundă de fotbal. Ambele echipe aveau nevoie ca de aer de toate cele trei puncte puse în joc, fiecare reușind, în eventualitatea unui succes, să rezolve încâlcita „ecuație” a calificării la turneul celor mai bune șase echipe ale întrecerii. Totuși, din prea multă dorință nu s-a născut mare lucru, Vâlcea și Brașovul dând-o „la pace” într-o remiză albă care nu a mulțumit și convins pe nimeni.

Cățelul de pe teren și bara lui Stoica, reperele primului mitan

În fața a peste 600 de spectatori, cele două echipe au început destul de temătoare partida. Încă din debut, jucătorii celor două formații au arătat că, decât să piardă și să își complice situația din clasament, preferă să obțină un punct care să amâne deznodământul calificării în play-off pentru ultima etapă a sezonul regular. Spectacolul „sforăitor” din teren a fost însă întrerupt după numai 7-8 minute de un patruped care a făcut câteva ture de-a lungul și latul „dreptunghiului verde”. Haiosul patruped s-a lăsat cu greu convins să părăsească terenul… parcă, parcă dorea și el să dea un gol.
După acest episod care a amuzat publicul, municipalii lui Pelici au preluat inițiativa și au creat câteva faze periculoase în fața porții brașovenilor. Cea mai interesantă dintre acestea l-a avut în prim-plan pe Ionuț Stoica. Era minutul 20 când căpitanul râmnicenilor a prins un șut sănătos de la limita careului mare, însă balonul a lovit bara porții adverse, iar apoi, revenit în careu, a fost reluat pe lângă poartă. Brașovenii și-au arătat și ei „colții” în câteva momente, experimentatul Mugurel „Pele” Buga fiind un pericol pentru poarta lui Fildan în două-trei rânduri. Repriza s-a încheiat așa cum a început, spectatorii din tribune sperând că „viperele albastre” vor găsi totuși calea cea bună spre poarta brașovenilor.

Nula la nula și după pauză. Brașovul putea da lovitura în ultimele minute!

Timpul petrecut la vestiare nu s-a dovedit un sfetnic tocmai bun pentru niciuna dintre cele două echipe. Chiar dacă știau rezultatele celorlalte meciuri din etapa curentă, disputate anterior (acolo unde toate echipele care ocupau loc de play-off bifaseră victorii), jucătorii celor două echipe tot nu s-au regăsit. Ei nu au reușit să ofere publicului din Zăvoi (a fost prezentă și o micuță galerie venită din Brașov) nici măcar un gol. Deși vremea a fost foarte frumoasă pe parcursul desfășurării partidei, ploile din ultimele zile și-au pus din plin amprenta asupra calității gazonului, suprafața de joc devenind brăzdată în actul secund. Aspect tehnic care, desigur, s-a răsfrânt în sens negativ asupra spectacolului fotbalistic.
Revenind la desfășurarea „ostilităților” din teren, trebuie spus că și în actul secund vâlcenii și-au creat mai multe ocazii de gol. Intrat din minutul 60 pe teren, Dragoș Firțulescu s-a aflat de mai multe ori în prim-plan. Din păcate, talentatul mijlocaș a trecut în trei-patru rânduri pe lângă deschiderea scorului. El nu a mai avut posibilitatea de a-și trece numele pe lista marcatorilor, așa cum o făcuse miercuri, când a înscris golul victoriei echipei noastre contra grupării arădene Șoimii Pâncota. Totuși, deși Vâlcea a fost echipa care a dominat mijlocul terenului pe parcursul reprizei secunde și a avut mai multe șanse de gol, ocaziile ratate se puteau răzbuna. În minutul doi al prelungirilor, mijlocașul Manole de la oaspeți s-a aflat foarte aproape de înscrierea unui gol care ar fi periclitat în mare măsură șansele echipei noastre de a mai obține calificarea în play-off. Acesta a scăpat singur cu portarul Fildan, însă brașoveanul nu a găsit unghiul potrivit pentru a înscrie, trimițând balonul direct în portarul nostru. A urmat o învălmășeală generală, din care municipalii au scăpat în cele din urmă cu fața curată. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, ambele echipe adjudecându-și câte un punct mic, care le permite să spere în continuare la calificarea în play-off.

Totul se decide în ultima rundă

Sâmbăta viitoare, în runda de final a sezonului regular din Seria Vest, jucătorii de la CSM Râmnicu Vâlcea vor evolua pe terenul maramureșenilor de la FCM Baia Mare. Partida se anunță una deosebit de tensionată, întrucât ambele formații au nevoie de victorie pentru a fi sigure că vor merge în play-off. Din calculele matematice reiese că și un egal ar putea trimite cele două cluburi între cele mai bune șase ale îtrecerii. Însă remiza le-ar avantaja mai mult pe gazde, Vâlcea stând foarte mult la voia rezultatelor dacă va obține doar un punct la Baia Mare. Pentru a fi siguri de calificare, elevii lui Pelici au nevoie de victorie!
În rândurile de mai jos găsiți anexat clasamentul la zi al campionatului, cât și programul ultimei runde.

Rezultatele etapei a XXV-a

Olimpia Satu Mare – FCM Baia Mare 0-2
Șoimii Pâncota – UTA B.D. Arad 0-2
Universitatea Cluj – Metalul Reșița 2-0
Unirea Tărlungeni – Chindia Târgoviște 0-1
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Brașov 0-0
CS Mioveni – FC Caransebeș 3-0*
Gaz Metan Mediaș – FC Bihor Oradea 3-0*
*rezultate stabilite la „masa verde”

Programul ultimei etape

Sâmbătă, 2 aprilie
FCM Baia Mare – CSM Râmnicu Vâlcea
Chindia Târgoviște – Gaz Metan Mediaș
FC Brașov – Șoimii Pâncota
UTA B.D. Arad – Unirea Tărlungeni
Metalul Reșița – CS Mioveni
FC Bihor Oradea – Universitatea Cluj
FC Caransebeș – Olimpia Satu Mare
*Notă: echipele Universitatea Cluj și Olimpia Satu Mare vor câștiga partidele de mai sus cu scorul de 3-0 la „masa verde” datorită retragerii adversarelor

Clasamentul Seriei Vest înaintea ultimei etape: Gaz Metan Mediaș – 52p, Chindia Târgoviște – 51p, UTA Bătrâna Doamnă Arad – 48p, FCM Baia Mare – 45p, CSM Râmnicu Vâlcea – 43p, FC Brașov – 42p, CS Mioveni – 42p, Universitatea Cluj – 41p, Șoimii Pâncota – 35p, Olimpia Satu Mare – 30p, Unirea Tărlungeni – 24p, FC Bihor Oradea – 13p, Metalul Reșița (-5p) și FC Caransebeș (-82p).
*primele șase locuri asigură calificarea în play-off