CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea: ciocnirea titanilor sub amenințarea COVID


Miercuri, 11 martie 2020, este data la care cele mai puternice echipe din handbalul feminin românesc al ultimilor ani vor purta o nouă luptă din războiul pentru supremație într-un campionat care a devenit cam mic pentru jucătoare atât de valoroase! Cu începere de la ora 18.30, Sala Polivalentă din Capitală va fi martora marelui duel dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea, echipele clasate pe primele două poziții în ierarhia de moment a Ligii Florilor. Înaintea acestui joc, care va conta pentru etapa a XVIII-a din campionatul intern, SCM Râmnicu Vâlcea are un avans de trei puncte în fața CSM București (43, respectiv 40 puncte). Totuși, este subliniat faptul că trupa din București are un joc mai puțin disputat față de echipa noastră; anume o restanță dintr-o etapă anterioară, pe terenul ultimei clasate, AHCM Slobozia. Astfel, meciul de miercuri dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea se va disputa ca și cum cele două echipe s-ar afla la egalitate de puncte, miza fiind chiar titlul de campioană. Un rezultat de egalitate ar avantaja formația noastră, care, în meciul tur, disputat în Sala Sporturilor „Traian”, s-a impus la un gol diferență în fața celor de la CSM București (scor 20-19).
Spunem că Sala Polivalentă din București va fi martora acestui mare meci deoarece, în afară de jucătoarele celor două echipe, staff-urile tehnice, arbitrii, observatori, personalul medical, câțiva oameni de ordine și jurnaliști la meci nu va mai asista altcineva. Vor lipsi exact oamenii care, în destule momente, dau sarea și piperul sportului: spectatorii!

Bucureștiul vrea să nu repete „isprăvile” din anii trecuți în meciurile cu Vâlcea!

Chiar dacă meciul de miercuri se va disputa fără cei cinci mii de spectatori care urmau să umple polivalenta bucureșteană (peste 500 dintre aceștia urmau să plece spre București din Râmnicu Vâlcea), ne așteptăm ca partida să fie una cât se poate de încrâncenată, în care handbalistele ambelor tabere vor da totul pe teren pentru a obține mult-dorita victorie. Fără presiunea pe care fanii vâlceni o puteau crea chiar în fief-ul bucureștencelor, ne așteptăm ca, totuși, sportivele de la CSM să evolueze mai mult sub presiunea rezultatului. Cum spuneam și mai sus, jucătoarele din Capitală au pierdut manșa tur de la Vâlcea (e adevărat, la numai un gol diferență) și mai au și trei puncte în minus față de SCM Râmnicu Vâlcea (situație în care, iarăși, e de amintit faptul că echipa râmniceană are un meci mai mult disputat decât CSM București). În aceste condiții, un eșec al Bucureștiului în meciul de miercuri ar însemna ca SCM Râmnicu Vâlcea să devină campioană națională în proporție de cel puțin 60-70%! Situația din clasament ar rămâne pe muchie de cuțit în cazul unui rezultat de egalitate (caz în care vâlcencele ar păstra totuși un ușor avantaj în fața rivalelor din Capitală) sau, cu atât mai mult, în cazul unui succes al CSM București, care ar face ca suspansul în privința numelui viitoarei campioane naționale să fie prelungit, probabil, până în chiar ultima etapă a sezonului!
Obiectiv vorbind, ne așteptăm ca Bucureștiul să dea totul în partida de miercuri, conducătorii grupării din Capitală dorind să nu repete „isprava” din sezonul trecut, când au pornit ca mari favoriți pentru câștigarea titlului de campioană, însă echipa lor a pierdut trofeul în detrimentul SCM Râmnicu Vâlcea. Și nici măcar în ultima etapă a sezonului, ci din penultima – situație care nu a căzut deloc bine la acel moment oficialilor grupării sprijinită financiar de Primăria Generală a Capitalei.
Situația la vârful clasamentului în Liga Florilor de handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea – 43p (17 meciuri disputate); CSM București – 40p (16 meciuri); Minaur Baia Mare – 36p (18 meciuri); SCM Gloria Buzău – 35p (18 meciuri); HC Dunărea Brăila – 30p (17 meciuri).
Sursa foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea