CSM a rămas fără preşedinte


• Gheorghe Constantin a demisionat în primele zile ale acestui an

Condamnat de Tribunalul Prahova la trei ani de închisoare cu executare, președintele Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Constantin, a decis, chiar din primele zile ale lui 2014, să își dea demisia din funcția pe care a ocupat-o vreme de o jumătate de an. Printre motivele pe care fostul arbitru le-a invocat se numără atât unele de ordin personal (dorind să își pregătească detaliat recursul în dosarul „Mită în arbitraj”), cât și altele ce țin de clubul vâlcean.

Așa cum se cunoaște, Gheorghe Constantin a declarat în repetate rânduri că nu dorește să implice numele formației vâlcene în problemele sale personale, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care a demisionat. De asemenea, rămâne de văzut dacă vâlceanul Constantin va mai candida pentru funcția de reprezentant al cluburilor din Liga a II-a în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, mai ales că, foarte curând, și liga secundă de fotbal va avea o formă juridică profesionistă, constituită în LPF2.

Referitor la această schimbare petrecută în conducerea Clubului Sportiv Municipal, directorul executiv Bogdan Medrea ne-a declarat: „Domnul Constantin și-a prezentat demisia zilele trecute. Dânsul are motive personale și noi i-am înțeles gestul. Nu știm încă ce vom face în privința locului rămas vacant. Este posibil să rămânem, cel puțin pentru o perioadă de timp, chiar fără președinte. Nu este o regulă ca un club să aibă un președinte. Putem continua foarte bine în formula cu manager general și director executiv. Vom vedea ce va mai fi. Acum ne pregătim pentru reunirea lotului din 13 ianuarie”.