CSM a obţinut doar o remiză în amicalul de la Motru


• următorul meci de verificare va avea loc miercuri, în Giuleşti


Într-o partidă amicală disputată astăzi la Motru, CSM Râmnicu Vâlcea a remizat „alb” cu Minerul din localitate (scor 0-0). Pentru elevii lui Claudiu Niculescu, acesta a fost cel de-al nouălea meci amical jucat în pauza intercompetiţională şi al doilea consecutiv în care nu reuşesc să se impună, după înfrângerea din urmă cu câteva zile, consemnată la Bucureşti, în faţa Unirii Slobozia. Formula de start trimisă astăzi pe teren de antrenorul Niculescu a fost: Matache – Melcea, Tătaru, I. Stoica, E. Stoica – Bărbulescu, Popescu – Cataramă, Nilă, Briceag – Arnăutu. Pe parcurs, în tabăra municipalilor au mai intrat Popescu, Samson, Deaconescu, Neagu, Popa, Voican, Codin şi Pârvulescu.

După acest meci, municipalii se pregătesc pentru un alt „test” extrem de important, ce va avea loc miercuri, pe Stadionul „Valentin Stănescu” din Capitală, atunci când CSM ca întâlni gruparea gazdă, Rapid Bucureşti.

Medrea: „Am încredere în lotul actual, cred că putem face o figură frumoasă”


La finalul partidei de la Motru, directorul general adjunct de la CSM Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea, s-a declarat mulţumit, în linii mari, de prestaţia fotbaliştilor antrenaţi de Claudiu Niculescu, punând semieşecul din meciul de pregătire şi pe seama faptului că jucătorii au efectuat, de dimineaţă, un drum obositor de câteva ore cu autocarul. „În ciuda rezultatului înregistrat la final, eu cred că astăzi majoritatea jucătorilor s-au angrenat bine în partidă. Trebuie să ţinem cont că echipa a făcut un drum de câteva ore pentru a juca acest meci. Am reuşit să facem câteva faze bune de fotbal, plecate în principal din cele două flancuri ale atacului nostru, dar, din păcate, nu am reuşit să marcăm. Am încredere în lotul actual, cred că putem face o figură frumoasă în sezonul care va începe peste două săptămâni”, a concluzionat Bogdan Medrea.