CS Chimia a încheiat sezonul pe locul nouă


Aflate la chiar prima prezenţă pe cea de-a doua scenă a handbalului feminin românesc, tinerele handbaliste pregătite de antrenoarele Nicoleta Lazăr şi Cristina Rouă (principal şi secund) au reuşit o figură frumoasă, menţinându-se mai mereu în jumătatea superioară a clasamentului. Din păcate pentru acestea, doar rezultatele nefavorabile din ultimele etape (atunci când au întâlnit şi numele „grele” ale campionatului) au făcut ca gruparea râmniceană să încheie până la urmă doar pe locul al nouălea, cu 21 de puncte acumulate, însă la numai două „lungimi” distanţă de poziţia a cincea (HC Alba Sebeş – 23 de puncte).

Campioana remizelor

Deşi în campionat au încheiat pe un loc mai modest (dar totuşi onorabil pentru o echipă nou-promovată), CS Chimia Râmnicu Vâlcea se poate considera în acest sezon deţinătoarea absolută a unui interesant record. Chiar dacă handbalul este un sport în care rareori sunt consemnate rezultate de egalitate, „chimistele mici” au o linie de clasament inedită: 7 victorii, 7 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri. Cu cele 7 remize înregistrate, CS Chimia poate fi numită „campioana remizelor” din întreg handbalul feminin românesc al acestui sezon, doar CSM Slatina (6 egaluri) şi HC Zalău (5 egaluri) mai dezvoltând o asemenea afinitate pentru meciurile cu scor indecis.

Clasamentul final al Diviziei A2 de handbal feminin (Seria Vest) în sezonul 2011-2012 este următorul: CSŞ Caracal 34p (campioana Seriei); CS Timişoara 31p (va participa la barajul de promovare în Liga Naţională); Mureşul Târgu Mu­reş 29p (va participa la barajul de promovare în Liga Naţională); Universitar Târgu Jiu 28p; HC Alba Sebeş 23p; Bowling Sfântu Gheorghe 23p; CSM Slatina 22p; CSM Bistriţa 21p; CS Chimia Râmnicu Vâlcea 21p; CSM Sfântu Gheorghe 14p; Universitatea Reşiţa 10p; Universitatea Timişoara 5p.