Crucea Roșie Vâlcea a împărțit 370 de pachete nevoiașilor


Reprezentanții filialei vâlcene Crucea Roșie sunt pe ultima sută de metri cu distribuirea pachetelor alimentare pentru persoanele cu probleme ociale identificate și transmise de către primăriile din județ. Mai exact este vorba de 370 de pachete sociale (alimentare) pe care filiala de Cruce Roșie Vâlcea le-a distribuit în localitățile Vlădești, Păușești-Măglași, Băile Olănești, Cernișoara, Băbeni, Ionești, Sutești, Drăgășani, Galicea, Budești, Călimănești, Brezoi, Râmnicu Vâlcea, Măciuca, Amărăști. Pachetele au fost realizate din încasările din urnele amplasate în magazinele Annabella din Râmnicu Vâlcea pe perioada anului 2014 și din alte donații și cotizații strânse de filiala Crucea Roșie Vâlcea. Potrivit declarației directorului Crucea Roșie Vâlcea, Ion Cherăscu, astfel de acțiuni vor continua.