Criterii draconice pentru candidaţii PNL


PNL vrea să arate că este receptiv la cererile străzii de luna trecută, aşa că a stabilit reguli destul de drastice pentru cei ce vor candida la alegerile de anul viitor. Într-o conferinţă de presă, Ştefan Prală a prezentat vineri, 4 decembrie, criteriile pentru candidaţii PNL. „Este vorba de lustraţie, adică să nu fi fost membru sau colaborator al fostei Securităţi şi să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit. De asemenea, să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel. În ce priveşte traseismul, să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni. Alte criterii sunt: să nu fi angajat în funcţii în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus soţia, soţul, rude sau afini de gradul 1; să nu fie implicaţi în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia; să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declaraţia de avere sau de interese; să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese; să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii; să nu înregistreze datorii la bugetul local (persoană fizică); să nu fi fost dovedit prin decizie judecătorească definitivă că a obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat; să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune de corupţie sau pentru infracţiuni comise cu violenţă, să nu se afle într-o măsură preventivă – arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracţiune cu intenţie”.