Crimă odioasă săvârșită în cartierul Goranu


O tânără de 28 de ani din cartierul râmnicean Goranu, mamă a unui bebeluș de câteva luni, și-a găsit sfârșitul sub loviturile de cuțit ale concubinului ei. Totul s-a întâmplat în seara zilei de luni, vinovate fiind se pare încurcăturile sentimentale dintre cei doi. Tânăra era decisă să se despartă de concubinul său, situație care l-a înfuriat la culme pe aprigul amorezat. Mai mult decât atât, cei doi concubini, ambii de etnie rromă, ar mai fi avut diverse certuri, bărbatul devenind violent și cu alte ocazii.
După ce au ajuns la locul faptei, ambulanțierii nu au mai putut decât să constate decesul femeii. Aceasta primise două lovituri de cuțit de la concubinul nervos, decedând la puțin scurt. Pentru faptele sale, care probabil vor fi încadrate la omor deosebit de grav, râmniceanul de etnie rromă riscă ani grei de pușcărie. El a fost deja reținut și arestat preventiv.