Creştinii ortodocşi sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul


Astăzi, 24 iunie, creştinii ortodocşi marchează Naşterea Sfântului Prooroc Ioan Bote­zătorul. În popor, sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de Sânzienele sau Drăgaica. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – mărturisit de Hristos ca mai mare decât toţi cei născuţi din femei (Matei 11, 11), Ioan, cel ce avea sa fie Înaintemergătorul şi Boteză­torul Domnului, încheind lungul şir al profeţilor Vechiului Testa­ment, s-a născut din făgăduinţa sfântă, fiind fiul arhiereului Za­haria şi al cuvioasei Elisabeta, rudenia Maicii Domnului. Aflându-se Elisabeta stearpă şi înaintată în vârstă, Dumnezeu s-a îndurat de rugăciunile ei și ale soţului ei, dăruindu-le un prunc minunat, a cărui naştere s-a vestit prin Arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit-o şi pe Sfânta Fecioară. Creştinătătea îl cinsteşte pe Sf. Ioan, «Îngerul Pustiei», ca pe cel ce a deschis calea Domnului şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească Învierea. Iar o dată cu el îi cinsteşte şi pe fericiţii săi părinţi, care au împlinit toată dreptatea Legii celei Vechi, din care Legea cea Nouă a crescut ca o împlinire dumnezeiască şi ca o arvună a Ierusalimului ceresc.
Tot acum, în tradiţia populară, se ţin Sânzienele sau Drăgaica (marcând «înjumătăţirea anului», când «nu mai cântă cucul şi soarele străluceşte mai frumos»). Florile numite «sânziene» (Galium verum), atârnate în această zi pe la uşi, ferestre sau streşini, cu credinţa că au putere să alunge duhurile rele, sunt consacrate Botezătorului.
Tot astăzi, pe întinsul judeţului Vâlcea, se sărbătoreşte hramul Schitului Bradu, din Gurguiata, Băile Olăneşti.