Credința și unitatea, semne ale biruinței morții: Hristos a Înviat!
Suntem la finalul perioadei urcușului duhovnicesc spre Învierea Domnului, în această perioadă am avut modele pentru îndreptarea vieții noastre. Primul Model duhovnicesc ce ne ajută în urcuș este vameșul și Fariseul două firi total opuse fariseul care se lăuda pe sine că împlinește toată legea vremii, apoi vameșul care se smerește recunoscându-și greșelile zicând: „Milostiv fi Mie, păcătosului”. Al doilea model duhovnicesc este Fiul Risipitor, care întruchipează toți tinerii de azi, revoltați îndepărtați vremelnic sau definitiv de biserică alegând mai de grabă străinătatea reprezentată prin mersul în cluburi, apeluri la anumite servicii neortodoxe, consum de alcool și de droguri. După ce conștientizează că și-au risipit toată avuția primită de la părinți, revin în mijlocul familiei, câindu-se de asemenea pentru greșeli, părinții când văd revenirea acestora se bucură organizând marele ospăț al Sfintei Liturghii zicând: „pierduți erau și s-au aflat, morți erau și au înviat”. Însă, vor exista voci cârtitoare care vor zice de ce au fost reprimiți acești tineri din moment ce au părăsit de bună voie familia bisericii, acestor oameni trebuie să le spunem cu blândețe că fiecare dintre noi, putem ajunge asemenea lor din cauza faptului că firea umană este înclinată spre păcat, dar caută în permanență mântuirea. Așadar, singurul judecător este Hristos cel ce ne așteaptă cu brațele deschise. Modelul Înfricoșătoarei Judecăți ne reliefează imaginea Judecății Finale de la sfârșitul veacurilor. Pentru omul credincios, judecata universală este înfricoșătoare deoarece este completă şi definitivă, iar el nu poate afirma cu toată puterea că a făcut în timpul vieţii sale tot binele în raport cu semenii săi.
Înaintând în periplul nostru, întâlnim Modelul primei familii tradiționale compuse din bărbat și femeie, care a fost izgonită din Rai din cauza călcării poruncii să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, o frumoasă cântare pe care am ascultat-o în acea zi spune: „Adam din rai a fost izgonit, cu mâncarea împărtăşindu-se, ca un neascultător. Moise văzător de Dumnezeu s-a făcut, cu postul curăţindu-şi ochii sufletului. Pentru aceasta, cei ce dorim să fim locuitorii raiului să ne lepădăm de hrana cea nefolositoare; şi, dorind să vedem pe Dumnezeu, să postim ca Moise patruzeci de zile”.
Apoi, ne întâmpină și ne întăresc duhovnicește Sfintele Icoane, care au fost, sunt și vor rămâne adevărate minuni ale expresiei credinței propovăduite de către Sfinții apostoli. Această unitate a credinței va fi întărită peste veacuri de către Părinții Bisericii, prin trăiri și aprofundări ajunse până la generațiile de astăzi. Tematica vastă a Icoanelor poate fi înțeleasă, explicată, trăită de oricine se pune pe bună dreptate că pictura de pe pereții bisericilor, împreună cu icoanele indiferent pe ce suport sunt realizate lemn, sticlă, piatră precum și alte materiale compozite sunt o adevărată școală deoarece prin aceste ferestre omul are posibilitatea menținerii legăturii cu Dumnezeu.
Următorii prieteni călăuzitori sunt Sfântul Ierarh Grigorie Palama și Sfânta Mare Muceniță Maria Egipteanca, acești doi stâlpi ai Ortodoxiei sunt modele de înaltă viețuire duhovnicească. Sfântul Grigorie originar din Tesalonic, la împlinirea vremii, alege cărarea cea strâmtă a călugăriei, nevoindu-se în Sfântul Munte Athos, ca stareţ al Mânăstirii Esfigmenu. El ne-a lăsat moştenire, peste veacuri, o rugăciune pe care o rostesc călugării şi credincioşii, care odihneşte, linişteşte şi armonizează întreaga fiinţă omenească. Este vorba despre Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea inimii. Sfântul Grigorie Palama este întemeietorul isihasmului, o lucrare duhovnicească proprie călugărilor. Călugării sunt oamenii care se retrag din lume şi doresc să ducă o viaţă creştină, într-un mod foarte serios, responsabil şi conştient. Viaţa duhovnicească, în general, pentru călugări şi pentru creştini, este aceeaşi, nu este diferită. Dar, considerăm viaţa monahală diferită, pentru că monahii iau în serios viaţa creştină, se retrag din lume şi se dedică exclusiv vieţii duhovniceşti. Însă, viaţa duhovnicească trebuie să fie proprie oricărui creştin. Asemenea și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, deși la origini păcătoasă, alege să facă un pelerinaj la Ierusalim pentru a se închina În Biserica Sfântului Mormânt. Ajunsă pe treptele frumoasei biserici, simte o putere nevăzută care nu o lasă să înainteze auzind o voce care-i spune: „Schimbă-ți viața”. Ea promite acest lucru și este lăsată să intre. Un părinte arată că biserica este nu ca și locaș de cult, ci ca și comunitatea formată de creștini, prin fii ei, prin mădularele ei, care suntem noi, arhiereii, preoții, diaconii, monahii, monahiile și credincioșii, precum și desfrânata pocăită. Adică în Biserică, orice om, indiferent de rangul social și de profesia prestată, își găsește locul. Numai aici păcătosul se poate curății, dobândind iertarea și reintrând în comuniune cu Hristos, cel ce a luat firea umană nepervertită de păcat. Însuși Hristos Spune în Evanghelia Sa, că „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”.
În marea minune a Învierii Domnului, pe treptele a treia și a șasea ale urcușului duhovnicesc avem Sfânta și de Viață Făcătore și cinstită Cruce, precum și Învierea lui Lazăr din Betania. Aceste două duminici ale Postului Mare sunt rânduite la interval de trei săptămâni tocmai pentru a ne întării duhovnicește și să ne reamintim că prin Cruce se biruiește moartea, așadar cei plecați se află în comuniune cu noi, cei rămași aici în rugăciune neîntreruptă după cum mărturisim în Crezul Ortodox „Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie”. Așadar, în ziua celei de a doua veniri a lui Hristos, va avea loc Învierea tuturor morților, pentru ca apoi să aibă loc Judecata Universală. Deci, în fața morții, soluția nu este negarea psihologică a existenței morții, nici aparenta acceptare a acesteia, care de fapt conduce la pierderea oricărei speranțe. Cât despre cei adormiți în credința și nădejdea Învierii, avem dovezi certe în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, mai exact în Epistola I a Sfântului apostol Pavel adresată Fraților: „Despre cei ce au adormit nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde”. Ce nu trebuie să ignorăm? „De credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El”. Așteptarea învierii celor adormiți nu este un răspuns de tip mistic la o nevoie de alinare psihologică a angoasei noastre în fața morții, nici o anestezie opioidă a agoniei noastre muribunde. Așteptarea noastră se sprijină pe mărturia mormântului gol al Învierii Domnului, pe conștiința că iadul „s-a amărât”, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul său de Paşti, pe certitudinea că moartea a fost biruită după unirea neamestecată și nedespărțită a ceea ce este creat cu ceea ce este necreat în Persoana Domnului Iisus Hristos, pe moartea pe cruce, cea de bunăvoie, pe pogorârea Lui „în cele mai de jos ale pământului” și pe Învierea Sa cea din a treia zi. Hristos este Mântuitorul lumii pentru că a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând. Ortodoxia pune accentul pe Înviere ca centru al întregii vieți creştine în care stă credinţa noastră. Sfântul Apostol Pavel, de această dată în Scrisoarea trimisă Corintenilor afirmă că: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră (…). Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”
În concluzie, Biserica ne învață că nu trebuie să-i uităm pe cei apropiați ai noștri, pentru că datorită lor avem unitatea și libertatea Credinței Ortodoxe pe care suntem datori să o păstrăm nealterată, dăruindu-o generațiilor viitoare. Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului din Anul 2018, an declarat de către Sfântul Sinod drept «Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918», vă dorim tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
Articol consemnat de Andrei Sofian Stanciu, responsabil comunicare Mass-Media al Parohiilor