„Cred că acţiunea suporterilor este una normală. Cu toţii ne dorim să ajungem în Liga I”


• afirmă preşedintele CS Municipal, Bogdan Medrea

Zilele trecute, la aflarea veştii că suporterii organizaţi în Asociaţia LSV doresc să protes­teze la sediul FRF din Bucureşti, pre­şe­dintele Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea a declarat că această acţiune este una cât se poate de fireas­că. Bogdan Medrea este de părere că suporterii îşi doresc foarte mult ca Vâlcea să aibă o echipă în Liga I, iar pentru această ca­uză sunt decişi să lupte prin mijloacele pe care le au la dispoziţie. Medrea a mai spus că demer­surile iniţiate de către LSV sunt apre­ciate şi sprijinite de conducerea CSM. 

„În momentul acesta, noi sperăm să promovăm în Liga I. Numai despre asta vorbim acum. Liga a II-a a fost, trebuie să vină Liga I. Cred că e normal ca Universitatea să nu fie programată atâta timp cât regulamentul este clar. Statutul este clar, nu văd motivele pentru care Universitatea ar fi programată. În mod normal, după 28 iunie ar trebui să primim confirmarea oficială că suntem în Liga I. Ştiu că suporterii vor să protesteze, sâmbătă, la sediul FRF. Cred că aceasta este o acţiune normală. Ei, ca şi noi, îşi doresc foarte mult să ajungem în Liga I. Şi aşa cum noi dorim ca regulamentele să fie respectate, aşa doresc şi ei. Ştiu că, din sezonul viitor, vor retrograda şase echipe şi va fi foarte greu pentru o nou-promovată cum am fi noi, dar nu imposibil să ne salvăm. Până în prezent, ne-am mobilizat în momentele grele, am avut o echipă nou-promovată la Liga a II-a şi la Liga a III-a, când am început, nimeni nu ne dădea nicio şansă. Considerăm că, având multă seriozitate şi ambiţie, putem să ne menţinem fără probleme şi în Liga I”, ne-a declarat preşedintele CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea.