Corp, Spirit, Suflet

 Triada constitutivă a omului, Corpul, Spiritul și Sufletul stă la baza tuturor filozofiilor, începând cu cele antice și terminând cu cele moderne. Dacă despre Corp, accesibil organelor de simţ, există un acord de înţelegere unanim, se face câteodată confuzie între Spirit și Suflet. 
Cu toate caracterele sale specifice, și în ciuda faptului că noţiunea de suflet este frecvent folosită în expresii ca „din tot sufletul”, „în conștiinţa și în sufletul meu” și multe altele, existenţa sufletului este pusă la îndoială  și este confundat cu spiritul. Un punct de vedere  bine documentat am găsit la filozoful sino-francez François Cheng, pentru a cărui claritate și frumuseţe de expunere nu găsesc cuvinte de admiraţie. În cea de a cincea meditaţie asupra morţii, din cartea cu același titlu, Cheng descrie sufletul ca partea intimă, personală, specifică, secretă, a fiinţei, capabilă să exprime emoţii, să facă un efort instinctiv de depășire a dualismului corp-spirit și de comuniune cu universul. Sufletul aparţine omului ca individ, este marca unicităţii lui, spre deosebire de spirit care este general, colectiv, dăruit fiinţei odată cu actul Creaţiei.
Ca reprezentant al vechii filozofii chineze, Cheng nu poate să nu amintească de triada pe care se bazează confucianismul, cerul, pământul și omul, a căror analogie cu tripticul corp, spirit și suflet nu poate fi ignorată. Tradiţia filozofică chineză  consideră că fiinţa umană este constituită din trei componente distincte: jing, (sperma, corpul), qi (suflul, spiritul) și shen, (divinul sau sufletul)
Între suflet și spirit se stabilește un raport complementar, spiritul contribuie la formarea individului și la adaptarea în societate, iar sufletul la particularizarea și unicitatea individului. Sufletul este însoţitorul permanent al omului, primit de la naștere până la moarte, el suportă răbdător toate încercările la care sunt supuse corpul și spiritul. Sufletul este legat în mod tradiţional de inimă, de fapt de Sistemul nervos vegetativ care coordonează inima, pe când spiritul se referă la creier, sediul proceselor cognitive. Se spune că sufletul, sediul afectivităţii, tremură și spiritul, sediul raţiunii, judecă.
Fiecare dintre cele trei componente ale tripticului își are domeniul lor de acţiune, corpul asigură energia și procesele metabolice, spiritul coordonează limbajul și procesele cognitive, iar sufletul afectivitatea, creativitatea și dimensiunea mistică a destinului uman, deschis către  transcendenţă, divinitate și dragostea absolută.
Citându-l pe Blaise Pascal, Cheng adaugă la domeniul sufletului milostenia, fundament pe care se construiește morala.
Nicolae Radu