Copiii, așteptați și-n timpul vacanței la biblioteca județeană


De-a lungul lunii iulie, reprezentanții Bibliotcii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea organizează o nouă ediție de ateliere cu activități destinate copiilor. Chiar dacă se află într-o binemeritată vacanță de vară, elevii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani sunt așteptați la atelierele tematice deschise și în acest an special pentru ei. Inaugurarea activităților de vacanță s-a desfășurat în prima zi a acestei săptămâni, cu începere de la ora 10.00.

Ce activități îi așteaptă pe micuți?

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” fac cunoscute cele mai importante dintre activitățile cultural-educative pe care elevii interesați le pot desfășura în această perioadă în modernele spații ale citadelei culturii vâlcene. „Pe tot parcursul lunii iulie, bibliotecarii îi antrenează pe tinerii participanți în activități de creativitate și cunoaștere, lectură și dramatizare și de dezvoltare a abilităților de comunicare în limba română și în limba engleză”, se arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.

Temele dezbătute în cadrul atelierelor

Anul acesta, atelierele cu activități destinate copiilor se vor desfășura de-a lungul a patru săptămâni, mai exact în perioada 3-27 iulie. Acestea se desfășoară de luni până joi, in intervalul orar 10.00 – 12.00.
Pentru copiii și părinții interesați de activitățile oferite de către reprezentanții Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, facem cunoscute temele atelierelor de vacanță programate în această vară:
1. Prezentări interactive de carte
2. Creativitate și comunicare (desen, realizarea unei cărți poștale, colaj)
3. La început a fost cuvântul… (lectură, dramatizare și istoria cuvântului)
4. Micul bibliotecar
5. Creație literară
6. Pictură
7. Comunicare în limbi străine
8. Micul Jurnalist
9. Origami
Informațiile prezentate ne-au fost oferite de către Corina Bedreagă, Imagine și PR în cadrul Serviciului Informare și Cooperare Europeană al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.