Controale peste controale. După DSP, a venit rândul CAS-ului, dar… rămâne același manager la Spitalul Județean?


Controale au mai fost de-a lungul anilor, erori au tot apărut, dar am încetat să mai credem că vreodată se va schimba ceva în ceea ce privește calitatea managementului. Pentru că, până la urmă, totul pornește de sus. Zilele trecute, reprezentanții DSP Vâlcea au efectuat verificări la spital, acum a venit rândul CAS-ului. Vedem, însă, și ceva schimbări? „Noi suntem doar parteneri contractuali. Facem verificări, controale, dar raportul final ajunge la CNAS și Ministerul Sănătății. De-acolo vin ordinele. Au fost luni mai bune, când Spitalul Județean, după achitarea plăților la salarii, utilități, a rămas cu suficiente fonduri și, totuși, medicamentele s-au cumpărat de pacienți, lucru ce nu e tocmai ok. De la anul, apar modificări. Mai precis, se stabilește un procent fix, clar care va merge către medicamente”, a declarat Alin Voiculeț, președinte-director CAS Vâlcea.

Anul acesta, spitalele vâlcene au văzut cei mai mulți bani din istoria sistemului de sănătate vâlcean. Bugetul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a fost cu 21% mai mare ca-n 2012 și, repetăm, banii tot nu au ajuns pentru medicamente. Nicio îmbunătățire. Poate, de la anul, așa cum declară și Alin Voiculeț, lucrurile vor intra pe un făgaș cât de cât normal.