Continuăm împreună, s-a întors primarul sau… surprizele alegerilor


• unii edili continuă proiectele, alții au câștigat noi mandate foarte greu, unii au pierdut bătăliile, iar alții au revenit după ani buni de stat pe tușă

În Șirineasa, nu s-a mai întors primarul

Dacă mulți îl dădeau câștigător pe edilul lăsat la vatră de ANI, Dan Săraru, ei bine voturile alegătorilor au arătat cu totul altfel. Ion Streinu, fost viceprimar, candidat la primărie din partea PSD, a câștigat alegerile. În satul Șirineasa, Streinu a obținut 343 de voturi, în timp ce Săraru – 284, iar în satul Ciorăști, Streinu a luat 188 de voturi, în timp ce liberalul Săraru doar 93. La secția din satul Slăvitești, 89 de voturi au revenit social-democratului Streinu, iar 46 s-au dus către Săraru.

Dina a pierdut primăria

Surprize și la Runcu. Maria Dinu, candidatul liberalilor pentru un nou mandat în Runcu, a pierdut în fața candidatului ALDE, Vasile Stoica. La secția din Runcu, Dina a luat 107 vo­turi, iar Stoica – 169, în timp ce la Valea Babei, fostul edil s-a ales cu 52 de voturi, iar Stoica cu 77. Doar cetățenii din Sur­pați au rămas fideli ex-primăriței Dina, aceasta luând 86 de voturi, față de Stoica care nu s-a ales decât cu 8.

În Orlești, s-a întors primarul!

Sloganul „S-a întors primarul” se potrivește de minune în Orlești. După ce edilul Constantin Cârstina a trecut prin momente mai puțin plăcute, aflându-se în conflict de interese, vestea bună a fost aceea că a putut candida pentru un nou mandat. Și a câștigat în fața lui Ilie Trincă, de la PSD.

Țolea, noul primar din Malaia

Liberalul Gheorghe Țolea va conduce, timp de patru ani, destinele cetățenilor din Malaia, luând locul social-democra­tului Bogdan Sergiu. Dacă Țolea a avut de partea sa cetățenii din satele Ciunget și Malaia, în Săliște a câștigat fostul edil.

Emoții pentru Ionescu din Cernișoara

Social-democratul Mihai Ionescu va conduce încă patru ani Primăria Cernișoara, dar lupta nu a fost tocmai ușoară. Ionescu l-a avut ca adversar politic pe Salomia Iulian – PNL care a obținut în Cernișoara 135 de voturi, în timp ce edilul social-democrat a luat 140. La o altă secție din Cernișoara, Salomia a obținut 200 de voturi, iar Ionescu 220, în timp ce în satul Groși, liberalul a câștigat bătălia cu 356 de voturi la 163. În satul Mădulari, Ionescu a luat 260 de voturi, iar Salomia – 102, iar în Obârșia – Ionescu – 213 și Salomia – 40.

Ciolacu l-a bătut pe Prostoiu

Doi foști viceprimari s-au duelat pentru Primăria Stroești: Ciolacu Toma din partea PNL și Constantin Prostoiu – PSD. Ciolacu a câștigat în fața colegului său în satele Stroești, Cireșu și Obrocești, dar a pierdut în Dianu și Pojogi – Cerna.

Michiu, victorie fără drept de apel

Ionel Michiu a câștigat detașat alegerile pentru Primăria Stănești. În cele trei sate unde au fost amenajate secțiile de votare, Michiu a lăsat cu mult în urmă singurul adversar politic, pe social-democratul Popa.

Bye-bye, Amuzan! Călimăneștiul continuă cu Constantinescu

Nu știm ce l-a făcut pe fostul edil Ilie Amuzan să-și mai încerce norocul, dorind Primăria Călimănești, dar cert este că lucrurile n-au ieșit cum ar fi vrut. Florinel Constantinescu va mai conduce patru ani orașul. Constantinescu a câștigat în fața lui Amuzan în șase secții de votare, pierzând într-una singură.

Brezoienii au mers tot cu Schell

Cetățenii din Călinești au fost cei care nu l-au mai vrut primar pe liberalul Robert Schell, acordându-i doar 52 de vo­turi, în timp ce adversarului politic, Dulcea de la PSD, dându-i 267 de voturi. Cu toate acestea, Schell câștigă lejer alegerile în Brezoi. În Păscoaia a obținut 83 de voturi, iar Dulcea – 24; în Valea lui Stan, Schell a luat 181 de voturi, iar Dulcea – 40; iar la secțiile din Brezoi, cinci la număr, Schell a câștigat detașat.

Sonia Iliescu și-a spulberat adversarii

Victorie frumoasă și-n comuna Racovița. Sonia Iliescu, din partea PNL, mai are multe de spus și făcut. L-a avut contracandidat pe Tănase de la ALDE, dar a câștigat în toate cele patru secții.

Pietrari continuă cu Moraru

În Pietrari, liberalul Nicolae Moraru a luat 605 voturi în fața lui Ocroteală de la PSD, ce a obținut doar 234 de voturi, în timp ce-n Pietrarii de Sus, edilul s-a ales cu 342 de voturi, iar Ocroteală cu 298.

Sandu l-a lăsat pe Buican codaș

Buican Vasile a fost unul din contracandidații edilului liberal Ion Sandu. Totuși, Sandu a câștigat detașat bătălia pentru Primăria Perișani, cu 80% din voturile electoratului. Cetățenii din Perișani, Mlăceni, Poiana, Spinu și Podeni au știut ce au vrut și au pus ștampila pe PNL.

Avan preia frâiele Primăriei Păușești-Otăsău

La două secții din Păușești-Otăsău, liberalul Cătălin Avan a obținut 290, respectiv 377 de voturi, lăsându-l cu mult în spate pe Ilie Nicolae. Și-n Cernele, Avan a câștigat 174 de voturi, iar Ilie – 42, în timp ce în Buzdugan – Avan – 163 de voturi, iar Ilie – 58.

Dediu și proiectele pentru alți patru ani în Păușești-Măglași

Alexandru Dediu, candidat PNL la Primăria Păușești-Măglași, trebuie să se gândească la noi proiecte, deoarece va mai sta patru ani ca primar. Printre alții, l-a avut adversar politic pe Dragoș Chera de la PSD, dar a câștigat în toate cele patru secții.