Continuă lucrările pe strada Pajura din Bălcești


În ultima perioadă, adminis­trația orașului Bălcești s-a ocupat de amenajarea parcărilor din zona Ambulanței și a Casei de cultură. Așa cum am mai informat, se fac lucrări pe strada Pajura, adică podeţe şi rigole. „Se va face și asfaltarea, pe aproximativ doi kilometri, după ce vor fi ridicate vanele de apă. Investiţia este de 12 miliarde de lei vechi şi va fi finalizată în cursul acestei luni”, declară primarul Constantin Aleca.