Continuă investițiile la Dăești


Crearea și modernizarea infrastructurii rutiere locale, precum și a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, constituie elementele de bază pentru orice comunitate rurală. George Popolan (foto) – consilierul primarului Olaru spune că, în ultimii ani, în comuna Dăești, au fost finalizate numeroase investiții care au asigurat şi ridicat standardul de viată al comunităţii. 22 de proiecte au modernizat infrastructura, instituțiile locale și utilitățile. De asemenea, cultura, învățământul și sănătatea sunt prioritare și tot timpul în atenția conducerii primăriei. Și în acest an, conducerea administrației din Dăești are în vedere proiecte care continuă modernizarea comunei.