Continuă cursurile gratuite de limba germană


• acestea se desfășoară la sediul Bibliotecii Județene, cu sprijinul Europe Direct
La finalul săptămânii trecute, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a fost locul în care s-a desfășurat un nou curs de limba germană. Acest tip de curs este organizat de către reprezentanții Centrului Europe Direct Vâlcea, iar accesul celor interesați este permis în mod gratuit. Ca de obicei, traineri pentru aceste cursuri au fost Andreea Barbu și Andrei Mihai (foto), voluntari ai Centrului Europe Direct din Râmnicu Vâlcea. Mai facem precizarea că următorul curs de limba germană este programat vineri, 1 aprilie.