Consultații stomatologice pentru copiii din Roești


Vremea nu prea a fost de partea copiilor din Roești, prinși în proiectul „Școala de joacă”, dar, cu toate acestea, nu puțini au fost cei care au răspuns afirmativ acțiunilor membrilor Asociației Prietenii Spitalului Vâlcean și a partenerilor acestora. Zilele trecute, copiii din Roești au fost consultați de medicul stomatolog Lavinia Liliac, primind sfaturi utile legate de problemele dentare.
„Școala de joacă”, la fel ca și anul trecut, când s-a derulat prima ediție, se bazează pe prevenția igienei orale, mai ales în comunitatea rurală. Copiii au primit periuțe și pastă de dinți.