Constantin Rădulescu: „Îmi doresc ca vâlcenii să îmi acorde posibilitatea să muncesc în continuare pentru Vâlcea”


Însoțit de mulți reprezentanți ai PSD Vâlcea, șeful social-democraților la nivel județean a votat la Școala Gimnazială nr. 10 din cartierul Ostroveni. Constantin Rădulescu a declarat că a votat pentru continuitate în județul nostru și în municipiul Râmnicu Vâlcea.
„Este o zi importantă. Astăzi, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Antim Ivireanul. Cu voia lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor, în aceşti patru ani de zile au reuşit să facem împreună mult, mult bine vâlcenilor. Când am venit președinte, în urmă cu patru ani, am găsit în contul Consiliului Judeţean suma de 1.100 de lei. Astăzi, rulăm peste 250 de milioane de euro şi mi-am propus şi vom reuşi să depăşim şi să ajungem la peste 350 de milioane de euro. Am votat cu gândul la oameni, am votat cu gândul că îmi doresc foarte mult ca vâlcenii să îmi acorde posibilitatea să muncesc în continuare pentru Vâlcea, pentru județul Vâlcea, pentru proiectele pe care le avem în curs de implementare şi pe care le vom duce la bun sfârşit. Am votat, aşadar, cu încredere că oamenii au văzut lucrurile bune care s-au făcut în judeţul Vâlcea şi în municipiul Râmnicu Vâlcea şi, prin urmare, le mulţumesc de pe acum din tot sufletul”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea.