Constantin Rădulescu, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Nr. 2 Râmnicu Vâlcea – Sud, susţine că viitoarea guvernare USL va crea 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe


„În primul rând, generalizăm programul «Şcoală după şcoală», iar acest lucru îl vom face în parteneriat cu autorităţile locale, părinţi şi agenţi economici.

Tot printre obiectivele pentru o Românie puternică, avem în vedere formarea şi dezvoltarea unei reţele naţionale de practicanţi ai sportului prin înfiinţarea de secţii sportive la nivelul fiecărei unităţi şcolare.

Totodată, propunem şi vom implementa un sistem de deduceri fiscale pentru medici şi cadre didactice, în vederea stimulării rămânerii în sistem a resursei umane de calitate.

Pentru a încuraja tinerele familii şi pentru a le sprijinii în mod real susţinem un program gradual, prin care vom realiza 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în anul 2016” – declară Constantin Rădulescu.