Consiliul Județean, în atenția Curții de Conturi


Zilele acestea, inspectorii Curții de Conturi se află în control la Consiliul Județean Vâlcea. Este verificată activitatea întregii instituții și modul cum s-au cheltuit fondurile în anii 2008, 2009 și 2010. Din datele furnizate de reprezentanții instituției, este vorba despre un control inclus în program, un control tematic. „Am folosit corect puținii bani de care am dispus; i-am gospodărit foarte bine și pot spune că am realizat mai multe față de ceilalți ani. Am apelat la credite bancare pentru a nu ne opri din lucrările deja demarate”, a precizat Ion Cîlea, președintele CJ Vâlcea.