„Consider că mi-am atins obiectivele pe 2013 în proporție de 90%”


Melente_Gheorghe• afirmă Gheorghe Melente, primarul comunei Drăgoești
 

Chiar dacă anul 2013 a fost unul destul de dificil din punct de vedere financiar pentru majoritatea adminis­trații­lor locale din județul nostru, iar comuna Drăgoești nu a făcut deloc excepție de la această situație de­venită, din păcate, regulă, edilul Gheor­ghe Melente a reușit să „miște” lucrurile în localitatea pe care o păstorește. Deși mai sunt anumite chestiuni de pus la punct, primarul localității din sud-estul județului nostru se poate mândri că, pe parcursul acestui an, au fost demarate investiții de mare anvergură, care promit să schimbe radical în bine fața comunei Drăgoești. De la lucrări de infrastruc­tură, precum introducerea rețelei de apă sau canalizare, până la parc sau after-school, toate s-au găsit pe lista de priorități a primarului Melente. Și mai îmbucurător pentru locuitorii din Drăgoești este faptul că intențiile edilului s-au și materializat într-o foarte mare măsură, dovedind din plin că este și un om al faptelor, și mai puțin al veșnicelor planuri „pe hârtie”.

„Am avut multă treabă pe par­cursul anului 2013. Am demarat acel proiect integrat ce va aduce, spe­răm noi, mai mult confort locuitorilor atunci când va fi gata. Dacă ar fi să fac o scurtă radiografie a anului 2013, deși mai e o lună până la finalul acestuia, aș putea spune că mi-am îndeplinit în proporție de 90% obiectivele pe care mi le-am propus. Desigur, mai avem multe lu­cruri de făcut, mai avem datorii de achitat, spre exemplu și la energia electrică avem niște datorii. Însă, le vom achita, iar în anul 2013 ne vom focaliza toată energia pentru finalizarea lucrărilor demarate în cadrul proiectului cu fonduri euro­pene”, ne-a mărturisit optimist prima­rul comunei Drăgoești, Gheorghe Melente.