Conferențiarul universitar Tudor Rățoi – istoric de seamă al Țării Severinului • notă editorială la volumul „Istoricul și arhivistul Tudor Rățoi la 65 de ani”, Editura Universitaria, Craiova, 2018
(Prima parte)
Abia intrați în anul 2018, un valoros istoric și arhivist oltean, născut la Dăbuleni, Dolj – membru al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” din Râmnicu Vâlcea al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – se adaugă acelor oameni de știință și de cultură omagiați de organizația noastră cu prilejul aniversării unei frumoase vârste. După ce în 2017 i-am omagiat pe distinșii istorici Dinică Ciobotea din Craiova – profesor universitar, doctor în istorie – și Mite Măneanu din Drobeta-Turnu Severin – profesor, doctor în istorie, la aniversarea a 70 de ani de viață, acum avem onoarea să-l cinstim printr-un volum omagial pe cel ce s-a aplecat cu întreaga ființă către cercetarea nesecatelor izvoare ale istoriei românești din vatra mehedințeană – din vatra Țării Severinului – și nu numai, păstrarea nealterată a acestora și valorificarea rezultatelor obținute prin publicarea lor. Este vorba, așa cum spuneam mai sus, despre unul dintre cei mai de seamă istorici și arhiviști români ai momentului: conferențiarul universitar doctor în istorie Tudor Rățoi – șeful Serviciului Județean Mehedinți al Arhivelor Naționale, cu prilejul aniversării a 65 de ani de viață – din care 42 de ani în slujba istoriei neamului –, ieșirea la pensie și trecerea sa într-o nouă etapă de viață.
*
Muzicianul iranian Mehdi Aminian spunea într-un interviu: „Totul se schimbă în lume. Trebuie să păstrăm ceva!”. Îndrăgostit fiind de universul muzicii tradiționale autohtone românești, artistul a ales, începând cu 2011, să-și lipească sufletul și inima de România și să contribuie, în felul său, asemenea marilor artiști români, la tezaurizarea acestui valoros filon ce leagă de milenii trecutul de prezentul românesc și care, alături de Coloana fără de sfărșit a marelui Brâncuși – operă sculpturală de mare sensibilitate artistică, o reprezentare a sacrului în artă, cu rădăcini precreștine, ce ne definește ca popor cu o istorie veche și însemnată –, să ne poarte spre infinit, spre absolut, spre nemurirea noastră ca neam. Cele două elemente identitare, de civilizație românească – muzica și arhitectura tradițională – alături de vestigiile arheologice, documentele scrise și memoria individuală sau colectivă definesc trecutul făcut de oameni – ceea ce numim noi istorie –, de evoluția căruia ocupându-se cei cu vocație și cu o pregătire specială. Ei descriu, explică și fac perceptibile timpurile care s-au scurs, punând astfel în valoare evenimentele petrecute (politice, militare etc.), aspectele economice, sociale și culturale, credințele religioase și creațiile artistice, viața de zi cu zi etc. În categoria acestor oameni se încadrează omagiatul nostru, istoricul și arhivistul Tudor Rățoi.
Se spune că cei ce cunosc istoria și își respectă înaintașii știu să-și construiască viitorul, pentru că istoria este cea care ne arată greșelile trecutului, luminându-ne astfel calea pentru a nu umbri prezentul și a rata viitorul. Cunoașterea istoriei înseamnă progres și civilizație. De asemenea, istoria, prin cunoașterea ei, contribuie la zidirea de caractere frumoase și puternice. Iată de ce istoricii sunt considerați oameni luminați (înțelepți) – oameni care înțeleg, care discern, care judecă limpede –, oameni de care comunitățile au mare nevoie și de sfaturile cărora acestea trebuie să țină cont.
Fiecare dintre noi datorăm cuiva ceva: viața, educația, cariera etc. De asemenea, fiecare comunitate umană datorează unor cetățeni ai ei respect și prețuire pentru realizările lor deosebite, pentru caracterul de excepție oferit tinerilor ca model de viață. Un astfel de om, căruia comunitatea mehedințeană îi datorează enorm, este conferențiarul universitar, istoricul și arhivistul Tudor Rățoi, cel ce „și-a consolidat poziția de lider în rândul istoricilor din România, așa cum și rolul instituției Arhivelor Naționale – Mehedinți, aflată sub conducerea sa, a cunoscut o nouă dezvoltare”, spune doctorul în istorie Mite Măneanu, iar „prin tot ceea ce a creat şi lasă în urmă, se poate spune că… (Tudor Rățoi, n. m.) a contribuit la îmbunătăţirea teoriei şi practicii arhivistice”, mărturisește unul din marii arhiviști ai României, director general al Arhivelor Naționale o bună perioadă de timp, profesorul universitar Corneliu-Mihail Lungu. Tot domnia sa îl alătură pe omagiat unui șir de arhiviști de talie, pe care i-a cunoscut și de pe urma cărora instituția arhivelor a avut forte mult de câștigat: „În cele aproape patru decenii cât am trudit pe tărâm arhivistic, am avut posibilitatea să cunosc Arhivişti de seamă ale căror nume vor rămâne înscrise de-a pururi în istoria instituţiei Arhivelor. La începutul carierei, am avut marea şansă ca pe lângă Aurelian Sacerdoţeanu să-i prind, încă în activitate, pe Mihai Regleanu, Ileana Leonte, Mihai Fănescu, Gheorghe Ungureanu şi Ioan Mărcuş, răpus în mod nemilos şi nedrept la cutremurul din 1977. De-a lungul anilor, prin natura atribuţiilor îndeplinite, i-am cunoscut şi chiar am colaborat cu Tiberiu Moţ, Andrei Caciora, Ştefan Suciu, Ioan Rusu-Sărăţeanu, Nicolae Chipurici, Mircea Timbus, Ioan Ranca, Aurel Marc, Ioan Pleşa, dar pentru a nu nedreptăţi pe alţii am să închei lista doar cu contemporanul nostru Marcel Dumitru Ciucă şi fără nicio rezervă pot afirma că tuturor li se alătură Tudor Răţoi”.
Continuând incursiunea prin omagiile trimise spre publicare, ajungem la profesorul Nicolae Chipurici, originar din Costeștii Vâlcii, omul care a condus arhivele mehedințene vreme de peste 35 de ani, care spune despre urmașul său că „[…] a făcut şi face parte din categoria celor puţini arhivişti specialişti care, cu convingere, determinare, ştiinţă şi răspundere, şi-a înţeles, asumat şi îndeplinit funcţia de arhivist specialist, ca şi predecesorul său, şi, prin acţiunile şi lucrările cu caracter ştiinţific elaborate, punând în valoare şi circulaţie informaţii inedite din fondul arhivistic administrat, a devenit o valoare pentru arhivistica, istoria şi cultura din Mehedinţi, Oltenia şi nu numai”.
De asemenea, Preasfințitul Nicodim al Severinului și Strehaiei, făcând referire la calitatea de cercetător și de bun istoric a omagiatului, spune: „[…] domnul Tudor Rațoi este unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei Țării Severinului, din trecut și până în zilele noastre. Prin cercetările făcute și lucrările tipărite, și-a adus o contribuție deosebită la valorizarea tezaurului istoric al acestui vechi și însemnat ținut românesc”.
La rândul său, reputatul om de știință și profesor universitar Dinică Ciobotea face o frumoasă prezentare a omagiatului: „Ca nimeni altul, istoricul Tudor Rățoi, al cărui neam de obârșie din Dăbuleni-Dolj își legase viața de Dunăre, a fost adoptat, până la contopire, de severineni. Aici, în deplinătatea unei bogății arhivistice, și-a exercitat puterea de a-și împlini destinul în libertate, cuprinzând tot spațiul său de viață apropiat și național, în problematici depolitizate și depasionalizate, într-o operă istoriografică consistentă”.
Un vechi arhivist și prieten, Vilică Munteanu, referindu-se la caracterul și familia omagiatului, spune: „Omul Tudor Răţoi, cel de dincolo de porţile instituţiei pe care o conduce, se distinge prin eleganţă spirituală, jovial, cu un deosebit simţ al umorului (că, deh, este oltean!), deschis, onest, politicos, prietenos, corect, cu o privire deschisă, dar iscoditoare, o voce fermă, dar şi sfătoasă. Fiecare întâlnire cu el este o plăcere. Un cuvânt şi despre frumoasa familie a sa, bine realizată: soția, o femeie deosebită, cele două vlăstare, fiul şi fiica, fiind sufletul şi mândria lor”.
Cât privește buna pregătire, dar și la calitatea de dascăl de talie academică a omagiatului, distinsul profesor universitar Sorin Liviu Damean – decanul Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova spune: „Am constatat nu numai că a fost unul dintre cei mai silitori și străluciți absolvenți ai Facultății de Istorie a Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, aceeași instituție unde și autorul rândurilor de față și-a desăvârșit studiile, ci și faptul că de-a lungul anilor a confirmat, prin seriozitate și profesionalism, că este un discipol al școlii istoriografice ieșene. Pe lângă aceste calități, Tudor Rățoi a putut demonstra că este, în egală măsură, și un dascăl cu vocație, prin cursurile predate la Facultatea de Arhivistică din București, precum și la Facultatea de Istorie a Universității din Craiova”. Eugen PETRESCU