Condiții schimbate pentru IMM-uri în cursa achizițiilor publice


Camera de Comerț și Industrie Vâlcea informează că IMM-urile vor participa în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi operatori economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern.
Astfel, a fost eliminată din legislaţie prevederea prin care IMM-urile beneficiau de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifră de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări întrucât era considerată de către Comisia Europeană drept o discriminare pozitivă faţă de operatorii economici care nu au acest statut. Noul cadru legal în domeniul achiziţiilor publice, adoptat anul acesta, conţine o serie de prevederi care promovează accesul IMM-urilor la această piaţă, cum ar fi faptul că „împărţirea pe loturi a contractului de achiziţie publică devine regulă, autorităţile contractante având obligaţia de a justifica decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi”.
Una din modificări se referă şi la măsurile de natura ajutorului de stat, vizavi de atribuirea serviciilor de utilităţi publice, care nu pot fi acordate decât după avizarea acestora de către Consiliul Concurenţei în condiţiile legii. De asemenea, prevederile referitoare la durata contractelor de delegare de gestiune se corelează cu prevederile Legii 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi legii 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. În acest sens se abrogă din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor prevederile referitoare la durata contractelor de delegare a gestiunii.