Concursul de Fizică și Chimie, la a XIX-a ediție


elevi8În perioada 8 – 12 august a.c., la Călimănești, se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Concursului de Fizică și Chimie pentru elevii din mediul rural „Impuls Perpetuum”. Participă elevi din toată țara, fiecare județ fiind reprezentat de un lot format din trei elevi și un profesor însoțitor. Preşedintele Comisiei Centrale este prof. univ. dr. Florea Uliu, de la Universitatea din Craiova, Facultatea de Fizică, iar vicepreşedinţi sunt inspectorii generali MECTS pentru disciplinele chimie, respectiv fizică, prof. Daniela Bogdan şi prof. Sorin Trocaru. Cei aproximativ 120 elevi vor susţine atât proba teoretică la disciplinele fizică şi chimie, cât şi proba practică la cele două ştiinţe. O contribuție importantă a fost adusă de prof. Mihail Sandu și de către inspectorul șef IȘJ Vâlcea, Gabriela Ene. În afară de probele teoretice și practice, concurenții vor avea și un respiro. Mai precis, aceștia vor face tot felul de drumeții: pe la Mânăstirea Stânișoara, Hidrocentrala Ciunget, Voineasa.