Comunicat de presă Blocul operator al secției Ortopedie a fost renovat


Marţi, 30 octombrie a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a vizitat Secția Ortopedie a SJU VÂLCEA şi blocul operator, recent renovat şi utilat cu aparatură imagistică performantă. „Mă bucur să constat că Secția Ortopedie a SJU Vâlcea are acum un bloc operator modern şi dotat cu aparatură performantă, aparatură ce permite vizualizarea pe monitoare, direct în sala de operaţie, a radiografiilor pacienţilor ce urmează a fi operaţi, oferind, totodată, posibilitatea chirurgilor să se consulte cu alţi specialişti în domeniu, chiar în timpul operaţiilor, cu scopul identificării celor mai bune soluţii pentru intervenţie şi tratament. Îi felicit și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această reușită, ce situează Vâlcea printre puținele județe din țară care au la Secția de Ortopedie un sistem electronic centralizat PACS, sistem ce oferă specialiştilor noştri posibilitatea de vizualizare cu fidelitate a afecţiunii, crescând calitatea actului medical şi reducând timpul necesar recuperării pacientului. Este ceea ce, până la urmă, ne dorim cu toţii, fiindcă eforturile noastre comune au drept scop furnizarea unui act medical de calitate superioară şi la cele mai înalte standarde”, a declarat președintele Constantin Rădulescu.