Comisia Europeană „ne urechează” pentru rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare


Zilele trecute, Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziţionate din alte state membre. Potrivit Executivului comunitar, dat fiind că normele româneşti aplicabile restituirii taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii, este încălcată legislaţia UE (articolul 110 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene).
Deputatul PNL Vâlcea, Cristian Buican (foto), spune că, în cazul în care autoritățile noastre nu iau măsuri în următoarele două luni, „Comisia poate transmite un aviz motivat. Scrisoarea de punere în întârziere reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement, Comisia având rolul de autoritate de investigare. Conform prevederilor art. 258 din TFUE, statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei Europene observaţiile sale ca răspuns la scrisoarea punere în întârziere. Aceasta reprezintă, de fapt, dreptul statului de a se apăra, garantându-se, astfel, protecţia intereselor statului membru”.
În cazul în care statul nu a transmis niciun răspuns sau, în urma analizării observaţiilor primite de la statul în cauză, Comisia consideră răspunsul nesatisfăcător, aceasta adoptă un „aviz motivat” pe care îl transmite statului. Avizul motivat reprezintă un „semnal de alarmă” final şi conţine cerinţa Comisiei ca statul membru să ia măsurile necesare înlăturării încălcării legislaţiei comunitare.