Comercializați produse artizanale? Vă trebuie autorizație și viză!


Zilele acestea, inspectorii muncii vâlceni se ocupă cu instruirea angaja­torilor care solicită autorizație pentru comercializarea obiectelor artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Persoanele juridice care se ocupă cu astfel de activități nu pot comercializa produsele amintite dacă nu dețin autorizație de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Poliția vâlcea­nă. Potrivit declarației inspectorului general, Ion Tănăsoiu, pentru a intra în posesia autorizației, persoanele trebuie să se prezinte la sediul ITM Vâlcea cu un dosar ce va conține o cerere și un memoriu conform art.12 din hotărârea privind comercializarea produselor artizanale. Dacă dețin deja autorizație, comercianții trebuie să intre și posesia unei vize, aducând la ITM Vâlcea cele trei exemplare ale autorizației, o cerere, un certificat constatator de la Registrul Comerțului conform căruia nu și-a schimbat obiectul de activitate, dar și o adresă de la angajator potrivit căreia nu s-au schimbat nici motivele eliberării vizei. Sancțiunile aplicate angajatorilor care încalcă prevederile legii privind regi­mul materiilor explozive sunt drastice. Nerespectarea legislației în vigoare cons­tituie infracțiune și se pedep­seș­te cu închisoarea.