„Comasarea școlilor nu a fost benefică în Mihăești”


• declară primarul comunei, Constantin Bărzăgeanu • promisiuni de noi microbuze școlare și…doar promisiuni

Un singur mijloc de transport copiii tranzitează comuna Mihăești, iar pentru a-i premi pe toți micuții, microbuzul face mai multe drumuri. Sunt copii care se trezesc cu noaptea în cap pentru a prinde microbuzul: la ora 7.00 pleacă spre școală, chiar dacă orele încep abia la 9.00. Minute bune pierdute aiurea. Și asta doar pentru ca singurul microbuz să poată transporta toți elevii și preșcolarii. Deși s-au făcut zeci de adrese, ba chiar unii au îndrăznit să și promită autorităților locale că, gata, la următoarea achiziție a microbuzelor sunt pe listă, nu s-a făcut nimic. Nici un microbuz școlar n-a poposit în ograda primăriei….sau a vreunei școli. „Comasarea nu a fost benefică în Mihăești. De la Govora-sat, sunt aduși copiii cu singurul microbuz, iar asta pe la ora 7.00, în condițiile în care orele încep la 9.00. am mai vorbit cu patronul unei firme de transport ale căror microbuze trec prin comună să ne preia copiii. Dar nu e chiar bine. Ei au nevoie de un mijloc de transport școlar”, a declarat primarul Constantin Bărzăgeanu. O altă problemă o reprezintă și numărul mic de copii, lucru ce a dus, până la urmă, la comasarea unităților de învățământ din zonă. „Ducem lipsă de copii. Un profesor nu mai putea preda la 5/6 copii. Nu era rentabil. În plus, sunt copii care merg în Râmnic, la școli, alții merg la Govora; aleg traseele cele mai scurte, mai convenabile”, mai susține edilul din Mihăești.