Colţul liric
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Am băut dint-un izvor străin:
picături de-agheasmă de la îngeri,
un miraj într-un pahar cu vin
rouă de izbândă în înfrângeri.
Izvorâse pe ogorul meu
într-o noapte în destin uitată…
Sau favoare de la Dumnezeu,
dram de fericire fără plată?
Am băut un strop şi am rămas
pentru toată viaţa însetată –
un hoinar prin timp, fără popas,
lacrimă de dor, debusolată.
SVETLANA LUPU. S-a născut într-un sat din nordul Basarabiei numit Hădărăuţi, de unde izvorăşte Racovăţul unul din afluenţii Prutului. După absolvirea Şcolii Medii se înscrie la Universitatea Pedagogică de Stat „Alecu Russo” din oraşul Bălţi devenind învăţătoare pentru clasele I-IV în oraşul Ocniţa.
Scrie versuri şi proză încă de pe vremea când era elevă la liceu. Colaborează la revista Basarabia, unde publică primele versuri. În prezent este autoarea a nu mai puţin de 16 volume dintre care 13 conţin literatură pentru copii, iar trei sunt de poezie.
Două din volumele de poezie: Dor în amurg şi Dorurile mele apar în anul 2012, dar nu sunt semnalate de critica literară din Basarabia. În anul 2013, este remarcată, prin intermediul scriitorului Ştefan Danciu, de directorul general al revistei ,,Gând Românesc” din Alba Iulia şi debutează în această revistă cu un grupaj de poezii, iar mai târziu, prin volumul ,, Metafora iubirii” apărut nu de mult la editura ,,Gens Latina” tot din Alba Iulia, cunoaşte adevăratul debut în literatura română.
Prin structură mentală şi proces de elaborare a expresiei, cântăreţului genuin şi poetului de imaginaţie predominant emotivă, Svetlana Lupu şi-a organizat îndelung o complexă şi amănunţită cosmologie, care a alcătuit substratul întregii sale opere. Scrisul său este expresia vastei viziuni asupra universului, de la a cărui perspectivă a înţeles să cuprindă întregul vieţii, rostind acest întreg în toată plenitudinea sa interioară de nostalgia înjghebată încă de timpuriu ,dar dată la iveală la maturitate pe vremea când se afla „rob al munci” în patria lui Dostoievski, Tolstoi, Gogol şi Esenin, apărând în faţa cititorilor săi ca o poetă maturizată, pasionată de formele, simetriile şi sensurile adânci ale poeziei clasice, pe care o cuprinde cu un echilibru al expresiei, lăsând să apară adesea exaltarea şi tonul inspirat, dar şi (e drept, fără o abordare largă şi bine face) formele poeziei moderne.
Tensiunea înaltă a energiei creatoare explică cititorului setea de absolut a poetei, vigoarea convingerilor sale şi fermitatea cu care le susţine şi le apără. Fiinţa ei este construită din fervori, este sinceră cu sine şi cu ceilalţi fiindcă ştie că atunci când eşti sincer cu tine însuţi, poţi fi sincer şi cu semenii tăi. Respinge prin poeziile sale de dragoste, tot ceea ce îi apare aberant, îmbrăţişează în schimb cu căldură tot ceea ce corespunde fondului său sufletesc, temperamentului şi formaţiei sale mentale. Există în poemele sale de iubire o confruntare cu propria sa structură.