Colţul liric

Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de miercurea, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.

Se scurg pe Râul Doamnei

Zăpezile de ani

Şi timpul numai trece

Se duce tot în jos,

Iar din marama toamnei

Zorzoanele de bani

Rămase mai sărace

Se scutur dureros

Din moarte, primăvara

Să vină nu mai poate

Furată e de ierburi

Nu-i ţărna s-o aştepte,

E putredă şi vara

Şi tremură a moarte –

O stea cătăm pe ceruri…

Spre ce să ne îndrepte?

Vasile Răvescu (prietenii îi spun Bebe sau Bazil), recomandat ca poet de scriitorul Ion Andreiţă, este un coleg – pălmaş cu condeiul! – ca şi noi, pe câmpul de hârtoape al gazetăriei înmiresmate de florile bucuriei şi tristeţii, de sărbători şi dureri, de aşteptările semenilor noştri. Îl cunosc de aproape patru decenii. Poezia lui a irupt târziu din acest „ierbar” nostalgic, dar a irupt puternic, ca un râu ţinut prea mult în zăbala subterană a pământului. Unul din argumentele cu care prietenul Ion Andreiţă îl recomandă este însăşi poezia-epitaf, care încheie volumul „Rime târzii”, în curs de apariţie: „Fă-mă, Doamne, măr Domnesc / Primăvara să-nfloresc / Vara-toamna să rodesc / Iernile să le hrănesc // Şi când toate se sfârşesc / Să rămân tot măr Domnesc”. Vasile Răvescu este din Domneştii de Argeş.