Colţul liric (2)


Membru al Uniunii Scriitorilor, al Asociației Ziariștilor, al Asociației Artiștilor Fotografi, al Asociației Cultu­rale Franța-România, al ARVIS. Inițiator al Proiectului cultural „Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruți” (au fost fixate cca 200 plăci memoriale în București, între anii 2007-2009); inițiator și responsabil al Proiectului „Scriitori încarcerați sub regimul comunist”, 2008.

Premii: literare, pentru artă foto­grafică și premiul I pentru subiecte de film, cu Vestea, 1970. Prezent în antologiile „Poezia pădurii” , 1999; „Spectre Lyrique”,1999; Biblioteca Argeș, 2007; Antologia sonetului românesc, 2009.

Ion Lazu este Cetățean de Onoare al municipiului Slatina – Olt.

Au referit despre autor și scrierile sale nenumărați critici literari, oameni de cultură, poeți, romancieri, între care Mircea Iorgulescu, Dragoș Vrân­ceanu, Gh. Ungureanu, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Prelipceanu, Ion Murgeanu, Cornel Regman, Marian Victor Buciu Felix Sima,  Aurel Gagiu, Ilie Purcaru, Titus Vîjeu,  Radu Voinescu… Și lista cu nume este destul de mare. Mi-au atras atenția în special opiniile extraordinare despre romanele Ruptura, Sălbaticul, Rămă­șagul și Veneticii, precum și cele despre o altă scriere a sa, „Scene din viața literară”: „O mare surpriză este pentru noi cartea prietenului nostru Ion Lazu: Scene din viața literară. După ce credeam că, altcum spus., epuizasem autorul. Chiar și în urma experienței unei colaborări in duo, la volumul Himera literaturii, dialog epistolar. Descoperim în micul volum de nici 200 de pagini, apărut la Editura Ideea Europeană, o artă poetică discretă, sau, în raport cu idealul, i-am putea spune chiar, „smerită”. In Scene din viața literară, retorica se „aplatizează”, căci autorul își găsește tonul, putem spune, înainte de a și-l inventa. Este, într-un fel, definiția, oricând particulară, și de ne-imitat, a capodoperei. Poate nici Ion Lazu nu și-a dat seama, scriind acest jurnal al său, înainte chiar de a porni aventura „devenirii” ca scriitor, că chiar cu acesta va da, într-un fel, lovitura. Într-un dialog la telefon, a strecurat, de altfel, o informație extrem de prețioasă: editorul său de o viață, un fel de mentor, până la urmă, mereu mult prea regretatul Mircea Ciobanu, i-ar fi spus același lucru, că jurnalul său este „cartea vietii tale”. Scene din viața literară, așa puțintică, cum se numără, în pagini, este o carte mare. Este cartea cărților lui Ion Lazu. Capodopera. Și nu atât excen­trica lume literară cu „eroii” ei văzuți de aproape, sau chiar foarte de aproape, adeseori, devine intere­santă, cât eroul de la persoana întâia, povestașul, care confruntându-se, în acea lume, mai pe strapontină, reu­șește să atragă atenția ca centru și iradiere de sine. Ion Lazu se mărtu­ri­seș­te pre sine, prin ceilalți, în căuta­rea frumuseții ca generalitate inefabi­lă. Proză de nota 20 și frazare de mare scriitor. Scriitorul își desco­peră sufletul pentru sine. E tâlcul adânc al sincerității lui totale. El dă la o parte orice conveniență și se re-poves­tește. Ion Lazu va fi descoperit acest lucru de-a lungul unei bogate cariere de scriitor, subsumată, cu toate titlurile sale de glorie, dar și de obidă: Veneticii, Sălbaticul, Ruptura, chiar și cele mai „clasice”: Ningea în ochii ei albaștri, Rămășagul, Blana de vie­zu­re, Curtea interioară, Capcana de pia­tră, – unui fără de sfârșit jurnal in­tim. O mare bucurie trăim, recitindu-l pe „Lazu tot” din aceste „Scene din via­ța literară”. Unde nimic nu este contra­făcut: totul e așa cum a fost și este în continuare, viața de scriitor; unic și inefabil și de ne-imitat atunci când și-a găsit tonul.” (Ion Murgeanu)

Credința scriitorului Ion Lazu? „A te îngropa în manuscrise. Te vor proteja de frigul morții, așa cum te-au izolat de viață”. Hîârtia scrisă poate orice, chiar să învingă timpul. Într-o vreme când literatura este plină de rebuturi, Ion Lazu triumfă prin cărțile sale, predând tiparului de fiecare dată, cum spunea un critic literar, „ade­vărate poeme de vasalitate spi­rituală”. Cuvântul vasalitate trebuie înțeles aici ca o vorbă de laudă. Talentul său de adâncime i-a dat posibilitatea să scrie aceste cărți bogate prin idei și mai ales prin sevă. Fiincă viața este izvorul esențial al creației sale. (a doua parte)