Colţul liric (1)


Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.

coltul_liric_sandu_aristin_cupceaPrivesc cum te înalţi pe piedestal

Şi-aievea văd cum iei cu-asalt prezentul.

Unirea-n vocea ta nu-i un slogan –,

Ci o chemare-i – vie şi ardentă,

E-un clopot ce-a unit sute şi mii

De inimi tinere cu visele lor roze

Care-au renăscut în braţ de poezii

Şi au tratat caustice ciroze

A unor, sfidătoare-n văzul lumii,

Orgolii, care-au sărutat minciuna

Şi-au încălzit-o, vai! la sân întruna,

În limba noastră împroşcând cu spume.

…Azi fulgeri, tuni şi ne implori pe toţi

Să ne iubim, să ne-ntregim cu Ţara,

S-o facem ca Ştefan – pentru nepoţi

Cu fruntea înălţată peste marea

Şi peste munţii ce ni i-au răpit,

Iar între fraţi au instalat zăbrele,

Dictând să credem unui vis urât

Când cele bune nu sunt decât rele…

Şi Basarabia în glas o mai deplângi

Cu versul în Prefaţă şi Postfaţă.

Cu „Flacăra”, durut, iar te aprinzi…,

Noi intuim în ea a ta povaţă…

Solemn şi grav, pe piedestal te-nalţi

Și ne îndemni să luăm cu-asalt prezentul.

Unirea-n vocea ta nu-i un slogan,

Ci o poruncă-i – vie şi ardentă!
CONTINUARE…