Colţul liric (1)
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Privesc cum te înalţi pe piedestal
Şi-aievea văd cum iei cu-asalt prezentul.
Unirea-n vocea ta nu-i un slogan –,
Ci o chemare-i – vie şi ardentă,
E-un clopot ce-a unit sute şi mii
De inimi tinere cu visele lor roze
Care-au renăscut în braţ de poezii
Şi au tratat caustice ciroze
A unor, sfidătoare-n văzul lumii,
Orgolii, care-au sărutat minciuna
Şi-au încălzit-o, vai! la sân întruna,
În limba noastră împroşcând cu spume.
…Azi fulgeri, tuni şi ne implori pe toţi
Să ne iubim, să ne-ntregim cu Ţara,
S-o facem ca Ştefan – pentru nepoţi
Cu fruntea înălţată peste marea
Şi peste munţii ce ni i-au răpit,
Iar între fraţi au instalat zăbrele,
Dictând să credem unui vis urât
Când cele bune nu sunt decât rele…
Şi Basarabia în glas o mai deplângi
Cu versul în Prefaţă şi Postfaţă.
Cu „Flacăra”, durut, iar te aprinzi…,
Noi intuim în ea a ta povaţă…
Solemn şi grav, pe piedestal te-nalţi
Și ne îndemni să luăm cu-asalt prezentul.
Unirea-n vocea ta nu-i un slogan,
Ci o poruncă-i – vie şi ardentă!
CONTINUARE…