Codul Silvic, promulgat de Cotroceni


Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind pro­mul­garea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, informează Adminis­tra­ţia Prezidenţială. Pe 20 mai, plenul Camerei Deputaţilor a respins ce­rerea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului silvic, adop­tând legea în forma iniţială. În cererea de reexaminare adresată preşedintelui Senatului, Călin Po­pescu-Tăriceanu, şeful statului pre­ciza că intervenţiile legislative adop­tate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activi­ta­tea economică a operatorilor eco­nomici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei şi să creeze pre­misa legislativă a unui tratament ju­ridic discriminator. “Apreciem că dispoziţiile art. 60 alin. (5) lit. f) şi g) – prin care se introduc: pragul ma­xim de 30% la achiziţia sau proce­sa­rea de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi dreptul de preempţiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă – sunt de natură să aducă atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale, ca fun­da­mente esenţiale ale economiei de piaţă. Introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera deza­van­taje pentru unii şi avantaje pen­tru alţii, ar putea avea impact ne­ga­tiv asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligaţiilor asu­mate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, susţinea, printre altele, în cererea de reexaminare, şeful statului.