„Cocoșul de Hurez este un adevărat brand de țară!”


• declară deputatul Daniela Oteșanu după ediția cu numărul 48 a târgului ceramicii populare românești
Deputatul Daniela Oteșanu a participat, cu mare bucurie, la ediția cu numărul 48 a celebrului târg al ceramicii populare românești „Cocoșul de Hurez”. „Generații întregi au fost prezente, an de an, s-au bucurat de exponate de excepție și au făcut posibil ca astăzi, când vorbim despre Cocoșul de Hurez, să vorbim despre un brand de țară. O bucurie în plus, prezența maestrului Dinu Săraru, ca de fiecare dată”, a declarat doamna Oteșanu.
Povestea târgului de ceramică de la Horezu începe în vara anului 1971, pe malul bătrânului Alutus, atunci când organizatorii Festivalului de folclor „Cântecele Oltului” au avut harul să adauge la această sărbătoare a cântecului, jocului şi portului popular și sărbătoarea lutului care prinde viaţă în mâinile fermecate ale meşterilor olari. Începând cu 1974 (a IV-a ediție), târgul este aşezat în vatra lui firească, la Horezu, oferind fiecărui participant spaţii pentru a-şi expune lucrările. Prin invitarea la târg a olarilor din celelalte centre românesti, maghiare si săseşti, se realizează o foarte buna viziune de ansamblu a olaritului contemporan.