Cocoș: „Legea pensiilor va fi votată până la sfârșitul anului”


Conform spuselor deputatului Vasile Cocoș, proiectul legii pensiilor va fi finalizat până în toamnă, când va începe sesiunea parlamentară, iar la finalul anului va fi adoptat. „Este o lege extrem de mult aşteptată, este o lege nu uşoară, dar este o altă măsură pe care trebuie să o luăm pentru a mai îndrepta o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni, o uriaşă nedreptate care se face pensionarilor. Nu va fi uşor de adoptat această lege, sunt sigur că vom exista piedici uriaşe, pentru că este un mare bine care se va face pentru o categorie mare de români, vorbim de milioane de români care vor beneficia de ea. Vor începe discuţiile cu asociaţiile de pensionari şi nu numai, până la sfârşitul verii, până la începerea sesiunii parlamentare, proiectul va fi finalizat şi vom intra în proceduri «în forţă», în forţa constituţională şi legislativă, în aşa fel încât până la sfârşitul sesiunii de toamnă, adică până la sfârşitul acestui an, legea pensiilor să fie adoptată în Parlament”, a spus Cocoș.