Coca, aruncat în stradă pentru 2.500 lei!


Coca_Laurentiu• Incredibil, dar adevărat! • 24 de metri pătrați este spațiul dintre pesedist și o premieră rușinoasă în politica vâlceană • senatorul PSD este la doar câteva ore de a fi evacuat pentru neplata chiriei pentru biroul său parlamentar din Râmnic

Liniștea pare să-l fi uitat definitiv pe Ion Cîlea, pentru care ultimele săptămâni au adus numai necazuri și insomnii. După toate problemele cu candidatura la CJ și avalanșa furibundă a scandalurilor de la Spital, liderul social democrat are de gestionat o nouă criză majoră de imagine care ar putea să știrbească și mai mult prestigiul său, dar mai ales al partidului într-un an electoral. Astfel, Laurențiu Coca este tot mai aproape de o rușine inimaginabilă care e gata să explodeze în ochii PSD-ului vâlcean cu efecte incontro­labile. Unul dintre cei mai slabi și ineficienți senatori pe care i-a avut județul este pe punctul de a fi efectiv aruncat în stradă pentru că, de patru luni, refuză plata chiriei pentru spațiul de 24 metri de pe Calea lui Traian 134 unde își are biroul senatorial! Deși apare contra cost prin toată mass-media drept întruparea eficienței și seriozității, omul pentru care Ion Cîlea și-a pus obrazul la bătaie pentru statutul de senator al României nu are 2.000 de lei necesari pentru ultimele patru luni de chirie. Mai mult, din discuțiile avute cu administratorii clădirii, a rezultat că suma ar fi și mai mare de atât, iar, mai grav pentru Coca, nu ar fi singura datorie neonorată: „Știu că are ceva probleme cu banii pentru că se vaită peste tot, dar nu e treaba noastră. Dacă era vorba de o lună, două, înțelegeam. E criză, banii sunt greu de găsit chiar dacă Parlamentul îți dă la concret bani pentru cabinet. Dar ce senator e acela care te minte patru luni în continuu și nici utilitățile, adică cinci milioane, nu și le plătește?! Are bani de dat la ziare și televiziuni, foarte bine! Să le dea interviuri și comunicate din mijlocul străzii, pentru că de săptămâna viitoare, senator sau nu, îl zbor din clădire!”