„CNAS a alocat doar 75% din valoarea angajamentelor pe noiembrie”


Voiculet_alin• declară Alin Voiculeț, președinte-director CAS Vâlcea
 

Că 2013 a fost un an greu din punctul de vedere al finanțării serviciilor medicale nu mai e o noutate. Noutatea o reprezintă poate faptul că, în ciuda unor luni mai bine finanțate, banii tot nu au ajuns. S-au, mai precis, managerii unităților medicale nu au știut să-i gospodărească nici în acele perioade mai fructuoase. Cel mai în măsură însă să ne vorbească de finanțarea unităților medicale cu paturi este președintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Alin Voiculeț.

– Domnule director, cum ați caracteriza anul 2013 din punctul de vedere al finanțării spitalelor, făcând, poate, și o comparație cu anul trecut?

Anul acesta, finanțarea spitalelor din Vâlcea a fost bună comparativ cu anul trecut. Spitalele au avut bani de salarii și pentru plata utilităților. Singura problemă apare luna aceasta când, din suma contractată de 8.400.000 lei, CNAS a alimentat conturile CAS Vâlcea doar cu 6.630.000 lei, adică 75% din valoarea angajamentelor legale aferente lunii noiembrie. În acest fel, s-au acoperit doar cheltuielile de personal ale instituțiilor cu paturi din Vâlcea.

– Directorii spitalelor și-au tot exprimat nemulțumirea le­gată de fondurile primite, ultimul exemplu fiind cel al mana­ge­rului Spitalului Județean de Urgență, Georgeta Săliște, po­tri­vit căreia există servicii medicale efectuate, dar nedecontate…

Într-adevăr, există în acest moment facturi restante către unitățile sanitare cu paturi din Vâlcea, în valoare de 2.900.000 lei. În urma discuțiilor purtate cu conducerea CNAS avem promisiunea și speranța că vom mai primi ceva bani. Au fost însă luni mai bune din punctul de vedere al finanțării, dar și atunci managerii nu au știut să se gospodărească. Și atunci banii nu au ajuns. Aici chiar este o problemă. Legat însă de restanțele către spitale, situația se întâlnește în toată țara, luna aceasta fiind asigurate doar salariile personalului medical.

– Și nu se poate face ceva ca, din totalul fondurilor alocate unui spital, o parte să se îndrepte către salarii, alta către serviciile medicale?

Am înțeles că, potrivit legii, din ianuarie 2014, o cotă parte se va îndrepta către medicamente. Avem cinci pacienți contractați, atât se va îndrepta către tratamentul lor…

– Cum stăm, domnule Voiculeț, la capitolul programe naționale?

Pe programe naționale, situația este următoarea: la diabet sunt înregistrați 3.378 de pacienți, la oncologie – 542, la hemodializă – 40, la endocrinologie – 171, la ortopedie – 25, pe stări postoperatorii – 34, hemofilie – 5…

– S-a tot vorbit de cardul  de sănătate…Mai avem de așteptat până vom beneficia de acesta?

Arad este județ pilot. Nu avem ceva oficial, știu doar că se zvonește că, de la 1 ianuarie, va apărea pe piață. Munca va fi a medicilor de familie care au de introdus datele pacienților, istoricul medical al acestora. S-a încercat identificarea unei modalități de plată pentru munca prestată, dar nimic. Așteptăm până primim și noi ceva oficial.