CJ Vâlcea cumpără containere modulare pentru triaj epidemiologic


În vederea evitării răspândirii noului coronavirus, ca o măsură suplimentară față de cele luate până acum, președintele Constantin Rădulescu a solicitat conducerii Spitalului Județean de Urgență Vâlcea să transmită Consiliului Județean Vâlcea o notă de fundamentare, privind necesitatea și oportunitatea achiziționării a patru containere, cu dimensiunea 6 x 4,8 m, dotate cu baie proprie.
Acestea urmează a fi folosite la trierea și izolarea suspecților de Covid-19, cu simptomatologie specifică, în așteptarea rezultatului testului Real Time PCR. Se realizează astfel un triaj epidemiologic al pacienților ce se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe, triaj extrem de necesar în vederea protejării celorlalți pacienți ai acestei unități medicale.
• Biroul de Presă al CJ Vâlcea