CJ nu susține declasificarea DN 7 D: „E periculos!”


• șeful legislativului nu e de partea edilului Sandu

Între Curtea de Argeş şi Sibiu se întinde DN 7 D. Din cei 61 de kilometri, aproximativ jumătate sunt rămași ca-n timpurile dacilor. Din păcate, exact acea porțiune deservește Vâlcea, mai precis Țara Loviștei de la Perişani până în Boişoara, ajungând la Câineni. Nimeni nu știe exact de ce, în decursul anului 2003, respectiva șosea a primit titulatura de Drum Național și practic, instantaneu, a devenit coșmarul tuturor loviștenilor. Dintre aceștia, edilul liberal Sandu s-a decis să treacă la luptă pentru declasificarea obiectivului în speranța unei asfaltări. Spre uimirea generală, deși recunoaște situația dramatică a drumului, conducerea județului nu împărtășește ideea administrației publice din Perișani considerând-o „periculoasă”. Cu toate astea, liderul legislativului a declarat, luni dimineață la ședința ordinară pe luna noiembrie, că nu are nici mari speranțe din partea Companiei Naționale de Drumuri…