Cine-a înghițit ”porcul”?

M-a sunat, din București, un prieten, comentator pasionat de politică în bucătărie, cu nevastă-sa și la telefon, cu mine și alți apropiați. Ai văzut, zice, că Băsescu a înghițit iar porcul? Am rămas descumpănit. Cum adică, ce porc? Porcul, zice, nu-ți aduci aminte când Băsescu se bătea cu cărămida în piept că nu-l pune pe Ponta nici mort premier, că poate înghiți o broască, o râmă, un greiere, dar niciodată un porc? A, da, îmi amintesc. Păi vezi, a înghițit iar porcul! A spus că nu-l pune nici mort că-i corupt. N-am comentat. M-am săturat de măscările mele. Nu le mai suport și pe ale lui Băsescu. Amicul m-a interogat insistent asupra răzgândelii bruște a lui Băsescu, fiară ieri, mâță blândă azi, crocodil aseară, pasăre Colibri de dimineață. Ce să-ți răspund eu, n-am mai fost de zece zile în București, iar la redacție vorbesc doar telefonic? Ce să-ți spun? Nu-i prima oară când Băsescu dă de pământ cu opiniile lui Băsescu! Da, dar acum a făcut-o de cacao și pe Nuțica, ceea ce e o premieră absolută! Niciodată Traian Băsescu n-a tras-o în piept pe politiciana din Pleșcoi, trimisă cu jalba-n băț la CCR și apoi luată la mișto, că poate se răzgândește și-și retrage plângerea cu care el a trimis-o!  Spune-mi de ce, ce l-a speriat, ce l-a intimidat, de a înghițit iar porcul?

Da, Băsescu n-a făcut-o de c… pe preferata lui, s-a făcut el mai rău ca oricând. Ceva a apărut acolo ca un ghimpe care i-a intrat în fund brusc și s-a dus până-n gâtlej, subțiindu-i vocea și perforându-i, jos, anexa gogonelelor. Dacă a mai înghițit iar ”porcul”? L-a înghițit și a zâmbit atât de relaxat de parcă ar fi îngurgitat o savarină. Cred că mai degrabă ”porcul” înghițit, pentru a-l cita pe Băsescu, e chiar el. Și apoi care din ei doi e ”porcul” în împrejurarea de față? Eu cred că Ponta l-a înghițit de astă dată pe Băsescu (asta nescutindu-l de bănuiala de a face parte din același țarc). Cu apă, cu noduri, cu plăcere? – n-am habar. Un lucru e sigur. Cotețul în care grohăie politica românească stă pe noi, culcați la pământ. Noi suntem podețul din lemn Tănase. Pe noi aleargă, se bat, se împerechează și se înmulțesc, pe noi își slobozesc conținutul bogat al intestinelor mereu ostenite de abundențe, politicienii. N-am răspunsuri pentru amicul meu bucureștean – voi acolo ar trebui să le știți pe toate! – dar niște bănuieli mă colindă și din ele nu iese nimic bun pentru plebe, cei care suntem capete de locuitor, stând, cum ziceam, pe burtă, cuminți ca niște moluște conservate.